Focar de coronavirus la Spitalul Județean Vaslui, 16 angajați infectați

26 august 2020, 11:05

Un focar de coronavirus a fost declarat de autoritățile sanitare la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, după ce opt asistente și opt infirmiere au fost depistate cu SARS-CoV-2.

Potrivit reprezentaților SJU Vaslui, urgentele chirurgicale sunt directionate la Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Husi, iar în secția respectivă au fost luate toate măsurile de dezinfecție, urmând ca activitatea să fie reluată cu cadre medicale de la alte secții.

În cursul săptămânii trecute, un focar similar a fost înregistrat la Secția Medicină Internă de la spitalul vasluian, iar bolnavii au fost, de asemenea, directionați la spitalul din Huși. Activitatea în secție a fost reluată cu cadre medicale medii provenite din alte secții ale unității medicale.

Conform ultimei raportări, la nivelul județului Vaslui sunt 236 de persoane internate în spital cu noul coronavirus, 198 de persoane pozitive se află la domiciliu și 68 de persoane pozitive sunt în clădirea carantinată a Centrului de Abilitare și Reabilitare Neuro Psihică Mălăiești.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă