Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu vor să îngroape securea războiului pentru stabilitatea țării. Au participat împreună la un eveniment dedicat oamenilor de afaceri. Lista posibilă a unui cabinet PNL-PSD

PNL şi PSD par că s-au înţeles să formeze viitorul cabinet în care îi vor coopta şi pe cei de la UDMR şi minorităţi. Preşedintele PSD prezintă colaborarea dintre liberali şi social-democraţi drept singura soluţie pentru depăşirea crizei politice. Oficializarea colaborării ar putea fi anunţată la începutul săptămânii viitoare. În PNL apar însă nemulţumiri faţă de participarea liberalilor şi a social-democraţilor la o guvernare comună. Şi USR critică reorientarea lui Florin Cîţu către PSD.

05 Noiembrie 2021, 19:46 (actualizat 05 Noiembrie 2021, 19:47) Știrile TVR |

Până acum, Florin Cîțu și Marcel Ciolacu s-au declarat mulțumiți de negocieri. Au și participat împreună la un eveniment dedicat oamenilor de afaceri, cărora le-au transmis că PNL și PSD vor colabora pentru stabilitate.

Florin Cîțu, președintele PNL: "Este aici și președintele PSD, trebuie să susținem antreprenorii și cu siguranță vom trece aceste amendamente cât mai curând, în următoarele sesiuni ale Parlamentului".

Marcel Ciolacu, președintele PSD: "Atât eu, cât și colegul meu, domnul Florin Cîțu, vom fi sub un asediu al celor (...) care vor încerca să ne demonstreze că direcția în care am plecat nu este cea corectă. (...) În acest moment, nu avem altă soluție politică".

Marcel Ciolacu anunță că își asumă o construcție politică PSD - PNL - UDMR și celelalte minorități, care să guverneze țara cel puțin până în luna martie.

Marcel Ciolacu: "Să terminam să vorbim de un guvern de coaliție, să vorbim de guvernul României și de o construcție politică total separată. (...) Cred că și domnul Florin Cîțu a realizat că nu mai poate să fie primul ministru al României".

Florin Cîțu evită să spună dacă se vede sau nu în continuare prim-ministru. Funcția, revendicată atât de PNL, cât și de PSD, rămâne un subiect sensibil de negociere.

Florin Cîțu, președintele PNL: "Ieri am văzut o declarație în spațiul public a domnului Cioloș, care iarăși pune sub umbră autoritatea președintelui PNL. E complicat să negociezi cu cineva care spune că atunci când vorbești de președintele PNL ar fi o glumă să fie premier, dar menținem dialogul și discutam și cu ei".

Între timp, surse politice vehiculează deja o posibilă listă a unui cabinet PNL-PSD: Nicolae Ciucă prim-ministru, Alexandru Rafila la Sănătate, Gabriela Firea la Muncă, Mihai Tudose la Ministerul Economiei, iar Sorin Grindeanu la Transporturi.

Liberalul Cristian Bușoi ar prelua Ministerul Investițiilor Europene, Dan Vilceanu Finanțele, iar Lucian Bode ar rămâne la Interne.

GUVERNUL PNL-PSD

Nicolae Ciucă - premier

Miniştri PSD

Alexandru Rafila - ministerul Sănătăţîi

Sorin Grindeanu - ministrul Transporturilor;

Gabriela Firea - ministerul Muncii;

Paul Stănescu sau Gheorghe Flutur - ministrul Agriculturii;

Mihai Tudose - ministerul Economiei;

Miniştri PNL

Sorin Cîmpeanu - ministerul Educaţiei;

Bogdan Aurescu - ministerul Afacerilor Externe;

Cristian Buşoi- ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;

Lucian Bode- ministerul Afacerilor Interne;

Rareş Bogdan - ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;

Leo Badea sau Dan Vîlceanu - ministerul Finanţelor.

Președintele Klaus Iohannis a amânat consultările până când partidele vor găsi formula unei majorități stabile în Parlament, care să dea votul de încredere Guvernului.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 34°C
IASI 34°C 32°C
CLUJ 33°C 34°C
CONSTANTA 27°C 27°C
CRAIOVA 34°C 33°C
BRASOV 29°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI