Florin Cîțu, premier susținut de coaliție: Cred că vom finaliza negocierile duminică

Florin Cîțu
Florin Cîțu
19 decembrie 2020, 23:24

Florin Cîțu a declarat, sâmbătă seara, că au fost agreate capitole din programul de guvernare între echipele celor 3 partide.

„Sunt măsuri care pot fi implementate foarte curând, cu impact imediat pentru România. Din estimările noastre, cred că terminăm programul de guvernare mâine (duminică – n.r.) sau cel târziu luni și apoi să putem să avem mai rapid un nou Guvern și să putem să luăm aceste măsuri. (…) Încă nu am discutat (despre consultările de la Cotroceni – n.r.). Întâi să terminăm negocierile aici”, a spus Florin Cîțu.

Președintele USR PLUS, Dan Barna, a spus, la rândul său, că obiectivul este să fie învestit un Guvern până la Crăciun.

„Nimeni nu este pe deplin fericit, nimeni nu este pe deplin nefericit. Sperăm că mâine, cel târziu luni, cum a spus și domnul premier vom avea programul de guvernare finalizat. Obiectivul pe care îl avem cu toții în vedere este să avem un Guvern până la Crăciun sau între Crăciun și Revelion”, a spus Dan Barna.

 

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite