Florin Cîțu: La Ministerul de Finanțe au existat note interne care avertizau că deficitul va depăși 4%

9 decembrie 2019, 15:34

La Ministerul de Finanțe au existat note interne care avertizau guvernul PSD încă din luna ianuarie că deficitul bugetar riscă să ajungă la 4%, a declarat luni Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, în cadrul unei conferințe de presă.

„Încep cu un prim document, publicat în 29 ianuarie, o notă internă către ministrul Finanțelor, când se elabora proiectul de buget. Citesc doar o parte, pentru că atunci și eu și Consiliul Fiscal și alte instituții internaționale spuneam că veniturile la buget sunt supraestimate, unii cu 7 miliarde, alții cu 10 miliarde, unii cu 12 miliarde, dar era o concluzie Dar era o unanimă în afara guvernului că veniturile erau supraestimate. Ni se spunea atunci că situația este alta și totuși în interior existau note de avertizare care spuneau așa: ‘Introducerea în proiectul de buget a unor venituri semnificative ce urmează a fi colectate de ANAF în 2019, suplimentar față de cele estimate în baza proiecțiilor macro economice, a veniturilor din vânzarea licențelor 5G și în plus materializarea proiecțiilor privind creșterea fondului de salarii din economie, pot duce la o pierdere potențială de venituri de 12,8 miliarde față de proiectul de buget aprobat’. Din 28 ianuarie Eugen Teodorovici știa foarte bine că s-ar putea să aibă venituri supraestimate în buget, a fost avertizat în acel moment, nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Florin Cîțu.

La prima execuție bugetară, cea din aprilie, notele interne arată că existau deja la MFP proiecții care dădeau un deficit bugetar de peste 4%.

„În aprilie, după ce deja aveam 3 luni de execuție bugetară, au apărut primele semne serioase, tot într-o notă internă, privind execuția preliminară pentru aprilie 2019 și aici lucrurile deja devin serioase. O estimare a încasărilor arată nerealizare de 4,5 miliarde de lei din program, deja în 3 luni de zile mai puțin cu 4,5 miliarde de lei, dar lucrul care este foarte important, și veți vedea de ce am vrut să prezint aceste note, ‘fără măsuri suplimentare urgențe există o probabilitate ridicată de creștere a deficitului bugetar spre 4% din PIB în 2019’. Deci în aprilie 2019 deja ministrul Finanțelor Publice știa că are o estimare de deficit de 4% din PIB, în aprilie, la începutul anului. I se spunea că trebuie să ia măsuri suplimentare, nu a făcut acest lucru, a arătat ministrul Finanțelor.

Notele interne arată că în iunie a continuat deteriorarea execuției bugetare și a situației veniturilor.

„Aici apare un alt avertisment, deja este prea târziu, reducerea rambursărilor de TVA sau amânarea masivă a plăților bunuri și servicii, capital, din decembrie ar deveni inutile. Fără măsuri suplimentare serioase există o probabilitate ridicată de creștere a deficitului spre 4% din PIB’. Suntem în iunie și deja ministrul Finanțelor Publice este avertizat că dacă ar lua măsurile acelea de a omora companiile private, de a amână plata rambursării de TVA, de a nu plăti concedii medicale, de a nu deconta concedii medicale, nu ajung, deja este prea târziu. Exprimarea deficitului de 4% era din iunie 2019, se știa de atunci, nu este o surpriză pentru profesioniștii din ministerul Finanțelor Publice. Și nu doar Eugen Teodorovici a fost avertizat, a fost avertizată și Viorica Dăncilă”, a declarat Cîțu.

El a acuzat că Guvernul PSD a mințit Parlamentul României în condițiile în care existau avertizări încă de la începutul anului privind supraestimarea veniturilor bugetare. O altă notă internă arată că la MFP se estima depășirea unui deficit de 4% pe fondul veniturilor sub estimări.

„Ne aflăm în situația în care în 2019 guvernul PSD a știut de la începutul anului că fără măsuri suplimentare deficitul ajunge la 4% la sfârșitul anului. Ce au făcut în tot acest an? Au ascuns această informație și au mințit în Parlamentul României. Avem aici o prima explicație pentru care nu și-au asumat bugetul în Parlament, știți foarte bine că nu au vrut să-și asume responsabilitatea pentru buget și cum au mințit tot timpul, până am ajuns la minister și am arătat dimensiunea dezastrului. Tot ceea ce noi prezentăm astăzi, și care a fost o surpriză pentru noi toți, era știut de cei din guvernul PSD și nu au luat nicio măsură. Aici este partea dura, cinică, pentru că nu au luat măsuri și știau că economia ajunge în această situație și ne-au lăsat să mergem în această direcție. Puteau să salveze această situație la începutul anului și nu au vrut. Totul a fost premeditat. Acești oameni au distrus această economie, au aruncat-o unde suntem astăzi aici și încercăm să venim cu soluții”, a afirmat Cîțu.

Ministrul a spus că toate documentele vor fi transmise Curții de Conturi.

„Ce pot să va spun este că toate aceste documente vor fi prezentate Curții de Conturi atunci când va analiză execuția bugetară pentru 2019 și am vrut să fac acest lucru pentru că acești oameni (PSD – n. red.) au fost și de un cinism și de o lipsa de fair play față de profesioniștii din ministrul Finanțelor Publice. Și-au dat derogări personale să nu răspundă personal la această situație, dar nu au făcut nimic pentru profesioniștii din Finanțe care i-au avertizat despre această situație, și era de datoria mea să ii apar pe acești oameni care și-au făcut datoria”, a declarat Florin Cîțu.

Ministrul a mai spus că PSD nu avea nicio intenție de a aplica legea pensiilor în 2020 și a precizat că va publica un document din care reiese acest lucru, în cazul în care fostul ministru, Eugen Teodorovici, continuă amenințările.

„Am un mesaj foarte clar pentru domnul Eugen Teodorovici, am văzut că a lansat tot felul de acuzaţii: dacă mai continuă, mă văd forţat să public încă un document care a fost prezentat în Guvern şi care arată că PSD nu avea nicio intenţie să aplice legea pensiilor în 2020, din care citez: „Vă rugăm să dispuneţi reanalizarea calendarului privind aplicarea legii…”. Acest document nu îl public deocamdată, dar, dacă va continua acuzaţiile, sunt nevoit să public acest document”, a precizat Cîţu.

Întrebat de ce nu publică în acest moment documentul la care se referă, el a explicat că această decizie este şi una politică şi necesită discuţii în PNL.

De asemenea, Cîţu a refuzat să răspundă cine a solicitat Guvernului reanalizarea calendarului de aplicare a legii pensiilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite