Florin Cîțu estimează că la finalul anului deficitul va depăşi 4 la sută din PIB. Fostul ministru îl contrazice

Ministrul de Finanțe Florin Cîţu susține că în ultimii trei ani, economia României a fost gestionată cu două bugete, după modelul Al Capone. Cîţu estimează că la finalul anului deficitul va depăşi 4 la sută din PIB, cu mult peste angajamentele iniţiale. Fostul ministru Eugen Teodorovici susține însă că nu există nicio gaura în buget și spune că noul ministru nu ştie să citească un buget. Pentru a lămuri lucrurile, Teodorovici îl provoacă pe Cîțu la o dezbatere.

14 Noiembrie 2019, 20:52 |
Deficitul bugetar va depăși 4%
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Situația bugetului este dezastruoasă! Verdictul este dat de ministrul de Finanțe Florin Cîţu care susţine că este mai rău decât anticipa. Sunt de plătit facturi restante de peste 10 miliarde de lei, în timp ce veniturile sunt cu peste 20 de miliarde mai mici decât estimările. După primele 10 luni deficitul a ajuns deja la 2,84%, deşi trebuia să se oprească la 2,76 % la finalul anului. Fostul ministru susține că nu ar exista nicio gaură în buget.

Noul ministru îi acuză pe Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici că în ultimii ani au alocat bani de investiții, dar nu i-au cheltuit pentru ca apoi, la rectificări, să-i direcționeze preferențial.

Florin Cîţu spune că studiază posibilitatea de a face o sesizare penală pentru constituirea de grup infracțional organizat.

Vești proaste despre economie vin și de la Banca Națională și Institutul de Statistică. Leul a atins cea mai slabă cotaţie faţă de euro  4,7669, iar creșterea economică a frânat puternic în trimestrul trei: plusul a fost de doar 3% față de aceeași perioadă din anul trecut, după ce în primul trimestru creșterea a fost de aproape 5%.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 1°C -2°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 8°C 2°C
BRASOV 3°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI