‘Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş’, festival cu mari folkişti români, în Parcul Titan

Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș
Flori pentru suflet. Remember Florian Pittiș
9 iunie 2023, 07:58

Festivalul, organizat pentru a-l celebra pe cel care reprezintă în inimile şi conştiinţa românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr şi liber – Florian Pittiş, a devenit, în timp, un reper cultural pentru Sectorul 3, prin impunerea unui concept unic şi prin numărul mare de participanţi. Evenimentul este, de asemenea, un excelent pretext şi pentru evocarea altor artişti iubiţi, repere în lumea folkului, a căror amintire se păstrează, astfel, vie„, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3.

Publicul este provocat la un nou maraton al prieteniei şi muzicii de calitate, locul de întâlnire fiind scena de lângă lacul din Parcul Titan.

În programul evenimentului sunt incluşi:

– 9 iunie, ora 19,00: Soundcrowd, Ansamblul instrumental Copiii Curcubeu (Corul şi Orchestra elevilor de la Şcoala Gimnazială de Arte nr. 5 din Sectorul 3), Cvartetul Passione şi Grupul Coral Song, dirijor Mircea Ionescu;

– 10 iunie, ora 18,00: ‘Sunt un frate tânăr’ – proiect al artiştilor Dorin Andone, Teo Boar şi Vlady Cnejevici, Cătălin Stepa, Maria Gheorghiu, Florin Chilian, Zoia Alecu, Mircea Baniciu & Band;

– 11 iunie, ora 18,00: Marius Matache Trio, Marius Baţu, Alina Manole, Ducu Bertzi & Friends, Alifantis & ZAN, Mircea Vintilă & Brambura.

„Moţu’ Pittiş a sădit în sufletele românilor dorinţa de libertate, de cunoaştere. A fost un vizionar care a inspirat generaţii întregi de tineri şi continuă să o facă, deoarece moştenirea pe care ne-a lăsat-o este atemporală. Evenimentul ‘Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiş’ îşi propune să aducă în fiecare an în faţa mai vechilor sau mai tinerelor generaţii în blue-jeans lecţiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiş le-a oferit”, transmit organizatorii.

Accesul la eveniment este liber.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite