Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, de la Soci, au revelat luni flacăra olimpică a competiţiei, un simbol al frumuseţii şi diversităţii Rusiei, potrivit oficialilor, citaţi de agenţia Reuters.
Flacăra Olimpică a Jocurilor Olimpice din 2014 a fost prezentată oficial luni la Soci, aceasta fiind cea mai futuristă realizare din istoria acestei competiţii.
Torţa, care cântăreşte aproximativ două kilograme, are două culori: argintiul, simbol al iernii, şi roşul, culoarea tradiţională a sportului în Rusia.
"Flacăra olimpică este unul dintre simbolurile Jocurilor. Aceasta este o adevărată capodoperă, care combină elemente incompatibile, precum metalul şi focul. Acest fapt este de asemenea reprezentativ, întrucât JO de iarnă vor avea loc în premieră într-un oraş subtropical", a afirmat şeful comitetului de organizare, Dmitry Chernyshenko.
Torţa, pe care oficialii ruşi speră să o trimită şi în spaţiu, va fi purtată de peste 14.000 de persoane în aproximativ 2.900 de oraşe, din 83 de regiuni din ţara organizatoare. Parcursul acesteia va însuma peste 65.000 de kilometri, un record pentru istoria JO de iarnă.
Flacăra olimpică va fi aprinsă în mod oficial în data de 7 octombrie, în oraşul grecesc Olympia.