Finlanda: Plângerile la adresa prim-ministrului Sanna Marin asupra abaterilor de la conduită, clasate fără urmări

Premierul finlandez Sanna Marin
Premierul finlandez Sanna Marin
4 noiembrie 2022, 14:41

Cancelarul de Justiţie, un post oficial în Finlanda responsabil cu examinarea legalităţii acţiunii membrilor guvernului, „nu vede niciun motiv să-l suspecteze pe prim-ministru de conduită ilegală în cadrul activităţilor sale sau că şi-a neglijat îndatoririle oficiale”, a declarat el într-un comunicat.

Zeci de plângeri au fost adresate cancelarului după ce un video apărut pe reţelele sociale la sfârşitul lunii august o arăta pe lidera în vârstă de 36 de ani dansând şi distrându-se cu prieteni şi celebrităţi locale.

Cazul a făcut înconjurul lumii şi a ridicat atât problema comportamentului liderilor în viaţa lor privată, cât şi a acuzaţiilor considerate excesive aduse femeilor la putere, notează AFP.

Cea mai tânără şefă de guvern din Europa a fost acuzată că nu poate lucra „din cauza consumului de alcool”, că are un comportament inadecvat pentru un prim-ministru sau chiar că a adus prejudicii „reputaţiei şi siguranţei” Finlandei.

Dar Cancelarul de Justiţie a estimat că plângerile nu pot stabili încălcarea unei „funcţii oficiale specifice”.

Pentru ca plângerile să fie admisibile în vederea investigării vieţii private a unui prim-ministru, acestea ar fi trebuit să stabilească „o legătură juridică relevantă cu acţiunea oficială a unui ministru”, consideră responsabilul.

În ceea ce priveşte „aspectele morale şi sociale” ale vieţii private a unui membru al guvernului, aceasta este „responsabilitatea Parlamentului”, a explicat el.

„Responsabilitatea politică este de asemenea evaluată în mod regulat în alegerile democratice”, a mai subliniat el.

Pentru a nu mai da naştere suspiciunilor după înregistrarea video, lidera social-democrată a făcut un test antidrog – care s-a dovedit a fi negativ.

Dar controversa a escaladat câteva zile mai târziu după publicarea unei fotografii cu două femei care se sărută şi îşi acoperă sânii cu o pancartă pe care scrie „Finland” la o petrecere organizată în iulie la reşedinţa premierului, forţând-o pe Sanna Marin să-şi ceară scuze.

Tânăra şefă de guvern a fost deja criticată pentru o ieşire la un club de noapte în 2021 după ce intrase în contact cu o persoană cu COVID-19.

În funcţie din 2019, premierul ar urma să încerce să obţină un nou mandat după următoarele alegeri legislative din aprilie.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite