Financial Times: Uniunea Europeană propune o nouă alianță post-Trump cu SUA în fața amenințării Chinei

Comisia Europeană Bruxelles
Comisia Europeană Bruxelles
30 noiembrie 2020, 06:36

Planul propune reconstruirea legăturilor dintre UE şi SUA pe fronturi comune, în dosare ce merg de la reglementarea domeniului digital la combaterea pandemiei de COVID-19, scrie FT.

Relaţiile dintre SUA şi UE au fost tensionate sub preşedintele Donald Trump.

Liderii UE şi majoritatea statelor membre l-au felicitat pe preşedintele ales al SUA, Joe Biden.

„În calitate de societăţi democratice deschise şi economii de piaţă, UE şi SUA sunt de acord cu privire la provocarea strategică prezentată de asertivitatea internaţională tot mai mare a Chinei, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord în privinţa celei mai bune modalităţi de o a aborda”, citează FT din proiectul planului european.

Documentul, care va fi supus aprobării liderilor statelor membre în cadrul reuniunii Consiliului European (10-11 decembrie), propunea lansarea unei noi agende transatlantice în cadrul unui summit UE – SUA, care ar urma să fie organizat în prima jumătate a anului viitor.

La începutul lunii noiembrie, UE a impus tarife la importuri din SUA în valoare de până la 4 miliarde de dolari ca represalii la subvenţiile americane acordate Boeing, dar speră într-o îmbunătăţire a comerţului bilateral în perioada administraţie Joe Biden.

Comisarul european pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis, a declarat anterior că unele contacte informale cu echipa Biden au fost realizate deja de Comisia Europeană.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite