Filmul evenimentelor tragediei de la Institutul Victor Babeș. Tirul ATI fusese adus de la Ploiești, unde a avut probleme tot cu alimentarea cu oxigen

13 aprilie 2021, 18:22

Alarma s-a dat puțin după ora 16.00, când alimentarea cu oxigen a pacienților din Terapia Intensivă pe roți s-a oprit și nu a mai putut fi reluată. Opt bolnavi de Covid erau internați acolo, trei dintre ei intubați și ventilați mecanic.

Toți cei opt pacienți care erau în tir au trebuit să fie ventilați manual de către personalul din spital. Din păcate, trei dintre ei au decedat pentru că au făcut stop cardio-respirator și nu au mai putut fi resuscitați.

Angajații spitalului au cerut ajutor ambulanțelor pentru preluarea a patru pacienți care au răspuns manevrelor de resuscitare. Un alt bolnav a fost internat într-o secție a spitalului Victor Babeș. Între timp, au fost anunțate și autoritățile despre incident.

RAED ARAFAT, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: “Personal am aflat după orele 17:00. Colegii de la SMURD au trimis echipe de sprijin şi ulterior am intrat în legătură şi cu domnul ministru al Sănătăţii. Dânsul m-a sunat, dar după ora 6:00 m-a sunat”.

Ministerul Sănătății a anunțat public ce s-a întâmplat cu puțin înainte de ora 21, după ce ministrul Vlad Voiculescu a mers la fața locului.

VLAD VOICULESCU, ministrul Sănătății: „După ora 18 a fost confirmată problema de la Victor Babeş. Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți. Când am ajuns, m-am interesat de ceilalți pacienți. M-am asigurat că poliția a fost anunțată și familiile pacienților au fost anunțate”.

Primele date au indicat o defecțiune la distribuitorul de oxigen care a dus la o creștere inexplicabilă a presiunii din ventilatoarele la care erau conectați pacienții.

RAED ARAFAT, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: “Când se depășește 6 bari, intră în sistem de autoprotecție și se opresc. Altfel, presiunea distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat astăzi cu toate ventilatoarele din TIR care s-au oprit împreună”.

VLAD VOICULESCU, ministrul Sănătății: „Va pot spune cu toată responsabilitatea și onestitatea că pe parcursul zilei de ieri s-a făcut absolut tot ce s-a putut pentru toți pacienții”.

Potrivit DSU, în momentul incidentului, în spital era și un reprezentant al firmei care a distribuit ventilatoarele din centrul mobil. Acesta a refuzat să intre în tir, de teama COVID, chiar dacă i s-a oferit echipament de protecție.

Unitatea mobilă fusese montată la spitalul Victor Babeș săptămâna trecută și fusese adusă de la Ploiești, și nu de la Pitești, așa cum a spus inițial Raed Arafat. Medicii de acolo au reclamat mai multe probleme.

VIOLETA TĂNASE, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Ploiești: „Au survenit niște probleme exact cu alimentarea cu oxigen. Erau niște variații de presiune, atât în minus, cât și în plus, față de presiunea optimă a oxigenului, motiv pentru care ventilatoarele nu funcționau la parametri și au necesitat reparații”.

Cauzele tragediei de la spitalul Victor Babeș din Capitală vor fi stabilite în urma anchetei declanșate de polițiști și procurori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă