Filmul "Argo", regizat de Ben Affleck, a câştigat Oscarul la categoria Cel mai bun film, în timp ce Daniel Day Lewis a luat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din "Lincoln". Ambele tratează subiecte din istoria Statelor Unite. Despre abundenţa filmelor politice la Oscar 2013 au vorbit la Prim Plan criticul de film Irina Margareta Nistor şi regizoarea Iulia Rugină.
Criticul de film Irina Margareta Nistor crede că aglomerarea de filme politice de anul acesta este o coincidenţă. Important, spune criticul, este ceea ce rămâne după, cine îşi mai aminteşte de ele. "Argo" este un film de care oamenii sigur îşi vor aminti, crede Irina Margareta Nistor.
Pelicula este adaptarea poveştii reale a unor diplomaţi americani luaţi ostatici în 1979, timp de peste un an, de simpatizanţii Revoluţiei Islamice, care luaseră cu asalt Ambasada Statelor Unite de la Teheran. Obţinerea premiului de către "Argo" a fost deja criticată.
Despre un alt film politic, cel regizat de Kathryn Bigelow, "Zero Dark Thirty" - despre vânătoarea lui Osama bin Laden, Irina Margareta Nistor spune că este "un film de propagandă americană tipic".
Printre singurii câştigători daţi ca siguri în seara Oscarurilor a fost Daniel Day Lewis. Britanicul a făcut un rol epocal în filmul "Lincoln" - o producţie care explorează dedesubturile politice ale luptei pentru abolirea sclaviei din Statele Unite, în contextul unui Război de secesiune din ce în ce mai sângeros. "Lincoln" a fost şi el criticat pentru unele inadvertenţe.
Premii a mai câştigat şi "Django Dezlănţuit", care tratează tot tema scalviei, dar dintr-un alt punct de vedere.
Pentru americani, propria istorie este extrem de importantă, mai ales în vremurile tulburi de astăzi, şi eforturile de a o înfăţişa cu exactitate, chiar dacă nu întru totul reuşite, sunt răsplătite şi de cinematografie.