Fiica cea mai mica a lui Nelson Mandela a murit de COVID-19

Zindzi Mandela, cea mai tânără fiică a primului preşedinte sud-african de culoare Nelson Mandela, decedată săptămâna aceasta după ce, potrivit familiei sale, s-a contaminat cu noul tip de coronavirus, a fost înhumată vineri la Johannesburg, au anunţat mass-media locale, informează AFP.

17 Iulie 2020, 15:32 (actualizat 17 Iulie 2020, 15:36) |
Zindzi Mandela

Fiul său Zondwa Mandela a dezvăluit că mama lui, în vârstă de 59 de ani, a fost testată pozitiv cu noul tip de coronavirus chiar în ziua decesului său, luni, într-un spital din Johannesburg. Cu toate acestea, familia aşteaptă rezultatele autopsiei pentru a şti cauzele exacte ale morţii sale, a precizat el.

Într-un discurs funebru susţinut joi seara, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a ţinut să-i mulţumească familiei Mandela pentru că "a făcut acest gest foarte important de a împărtăşi naţiunii această informaţie". "Contribuiţi astfel la aceea ca bolnavii (de COVID-19) să fie acceptaţi de societate", a estimat el. "Acesta este un virus care ne afectează pe toţi, nu ar trebui să existe stigmatizare a persoanelor infectate", a mai spus preşedintele sud-african.

Africa de Sud este cea mai afectată ţară de COVID-19 de pe continentul african, cu peste 324.000 de cazuri confirmate, dintre care 4.669 de decese.

Zindzi Mandela era cea mai tânără fiică a lui Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi primul preşedinte sud-african de culoare (1994-1999), şi a lui Winnie Madikizela-Mandela, reprezentantă populară dar controversată a luptei împotriva apartheidului.

Ea a fost înhumată vineri alături de mama ei, într-un cimitir din Johannesburg.

În ceea ce-l priveşte pe fratele său vitreg, Makgatho Mandela, acesta a murit de SIDA în 2005. Nelson Mandela a dezvăluit oficial cauza decesului fiului său, contribuind astfel de ridicarea tabu-ului asupra acestei boli ce făcea ravagii în Africa de Sud.

Zindzi Mandela a fost crescută de bunica ei, în absenţa tatălui său închis vreme de 27 de ani pentru rolul său cheie în lupta contra regimului apartheid. Ea a participat la rândul său la mişcarea de eliberare.

În 1985, în faţa a zeci de mii de persoane adunate în oraşul Soweto (nord), loc marcant al rezistenţei împotriva regimului rasist, tânăra Zindzi a citit un discurs al tatălui său, aflat pe atunci la închisoare, în care acesta respingea propunerea preşedintelui de la acea dată, PW Botha, de a-l elibera condiţionat.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI