Fii mai bun si după Crăciun! Schimbă viitorul copiilor din centre de plasament!

Fii mai bun si după Crăciun! Schimbă viitorul copiilor din centre de plasament!
Fii mai bun si după Crăciun! Schimbă viitorul copiilor din centre de plasament!
15 ianuarie 2018, 12:16

„După perioada sărbătorilor, în care copiii au primit multe vizite şi cadouri, în centrele de plasament se face linişte, în timp ce nevoile majore ale copiilor au rămas: de susţinere pe termen lung, de îndrumare, de încurajare, de motivare pentru a-şi termina studiile şi a-şi construi un viitor mai bun. Prin program vrem să le fim copiilor alături tot anul, dar e nevoie de implicarea comunităţii pentru ca aceşti copii minunaţi care sunt ai noştri, ai tuturor, să devină adulţi responsabili şi independenţi”, a spus Iarina Taban, director executiv şi fondator Ajungem MARI.

Până pe 21 ianuarie, Ajungem MARI caută voluntari serioşi şi implicaţi, de la 16 ani în sus, care să meargă săptămânal timp de şase luni, în centrele de plasament pentru a susţine şedinţe interactive de pregătire şcolară (matematică, engleză, română, informatică, cunoştinţe generale etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru, fotografie etc.) sau ateliere de cultură generală, educaţie pentru sănătate, educaţie financiară sau educaţie civică. Nu e nevoie de experienţă în lucrul cu copiii – voluntarii vor participa la training-uri şi vor fi consiliaţi pe parcurs.

Pe lângă cunoştinţe, voluntarii le oferă copiilor încurajare, experienţe frumoase, oportunităţi, îi ajută să îşi descopere pasiunile, să îşi dezvolte abilităţile şi le transmit valori pentru o viaţă sănătoasă. Programul se derulează de 3 ani şi jumatate, iar până acum s-au implicat 4.500 de voluntari. Copiii sunt sprijiniţi pe termen lung şi pentru a asigura continuitatea sunt necesare noi recrutări la fiecare şase luni.

Voluntarii spun că primesc de la copiii din centre mai mult decât oferă şi roagă cât mai mulţi oameni să îi sprijine pe termen lung.

„Avem nevoie de întăriri! Eu sunt voluntar la ei de un an şi jumătate şi merg la un centru de plasament unde citesc poveşti, mă joc, desenez, învăţ cu copiii. Ocazional ieşim cu ei în oraş şi sunt foarte încântaţi să vadă cum funcţionează lumea din afara centrului. În alte centre sunt adolescenţi care au nevoie de ajutor să se pregătească pentru examene sau de îndrumare să înţeleagă ce ar putea lucra cînd vor ieşi din sistem. Progresul e încet, dar când îl observi eşti mândru că ai lucrat cu un copil şi acum a reţinut litera V, recunoaste Arcul de Triumf sau are mai multă încredere în forţele lui pentru că l-ai susţinut tu” Cătălina, voluntar in Bucuresti.

Modulul de voluntariat durează şase luni şi începe în aprilie. Până atunci au loc înscrierile, training-urile despre nevoile copiilor şi metode de lucru cu ei şi repartizarea voluntarilor la centre în functie de program şi disponibilitate. Înscrierea se face printr-un formular online până pe 21 ianuarie. Pe site-ul www.ajungemmari.ro, secţiunea Devino voluntar puteţi găsi mai multe detalii şi paşii de înscriere.

Ajungem MARI caută 1.000 de voluntari în Bucureşti şi 25 de judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Gorj, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vrancea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite