Fetiţă de trei ani, violată de un băiat de 16 ani. Adolescentul a fost la un pas să fie linşat de mulţime

21 iunie 2018, 11:41

Imaginile au fost surprinse la Pata Rât. Adolescentul ținut cu forța de mai mulți bărbați este acuzat că a violat o fetiță de trei ani. Ar fi intrat în locuința improvizată a familiei și s-a năpustit asupra copilei care dormea. După aceea, a fugit și a încercat să se ascundă. Tatăl fetei a dat alarma 112 și în rândul vecinilor. Oamenii au răscolit comunitatea și l-au prins. L-au imobilizat până la venirea polițiștilor.

Cel care a dat de urma violatorului este un jurnalist.

Familia fetei este șocată de cele întâmplate. Mai ales că o soră a copilei l-a surprins pe adolescent în timp ce o viola pe copilă. Fetița a fost dusă de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

“Fetiţa a fost adusă în cursul serii cu suspiciunea de viol, fără alte leziuni, cu stare generală stabilă, bună, conştientă. De la noi, copilul a fost trimis la Clinica de Psihiatrie Pediatrică, dat fiind impactul psihologic al situaţiei prin care a trecut, iar astăzi, în cursul zilei, copilul a plecat”, a declarat Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii Cluj.

Polițiștii îl cercetează acum pe adolescent. Dacă va fi găsit vinovat, băiatul riscă ani grei de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite