Fetiță lovită pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la locul accidentului

21 ianuarie 2020, 08:56

Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Fetița și sora ei mai mică traversau strada pe la trecerea de pietoni. La un moment dat, fata mai mare a fost acroșată de o mașină și trântită pe asfalt.

Chiar dacă ea s-a ridicat și a continuat să traverseze strada, șoferul nici măcar nu a coborât din mașină. A înaintat apoi câțiva metri, a oprit pe dreapta, dar după câteva secunde și-a continuat drumul.

Ulterior, părinții fetei au chemat ambulanța și au dus-o la spital pentru investigații. Dacă va fi identificat, șoferul ar putea sta până la 7 ani după gratii pentru fapta sa.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite