Un nou record marca Untold. Peste 15.000 de abonamente s-au vândut, marți, în mai puțin de 10 minute. Până acum, organizatorii au pus la bătaie 30 de mii de abonamente la preț special. Alte câteva mii de bilete vor fi scoase la vânzare săptămâna viitoare.
Un abonament costă, la reducere, 99 de euro, în timp ce tariful întreg este de 169 de euro.
Abonamentele VIP costă 269 de euro, iar prețul lor final va ajunge la 339 de euro.
Festivalul Untold are loc, în fiecare an, în primele zile ale lunii august la Cluj.
Organizatorii nu au oferit, până acum, detalii despre artiștii celei de a cincea ediții.
Armin van Buuren a promis, însă, că va reveni la festival.