Festivalul Săptămâna Haferland, cel mai mare eveniment dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, a ajuns la a zecea ediție

30 iulie 2022, 20:18

Haferland adună acum spectacole de muzică, dans și teatru, reîntâlniri cu prietenii din copilărie, depănarea amintirilor.

Cândva, însă, Haferland sau Țara Ovăzului reprezenta regiunea cuprinsă între Rupea și Sighișoara. A fost denumită astfel pentru că, din cauza climei mai aspre, nu a fost posibilă practicarea viticulturii, așa încât localnicii s-au reorientat și au cultivat ovăz.

În vara anului 2012, Fundația Schmidt, alături de Peter Maffay, fondatorul Fundației Tabaluga, au inițiat proiectul „Săptămâna Haferland″, un festival menit să promoveze cultura săsească.

La prima ediție, festivalul a reunit câteva sute de participanți, majoritatea sași întorși pe meleagurile natale pe perioada verii, dar de la an la an, numărul participanților a ajuns la ordinul miilor.

Rainer Lehni, preşedintele Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania: „Majoritatea sașilor nu mai trăiește aici, dar vrem să păstram cultura sașilor și în Germania, dar și aici în Ardeal. Noi când venim aici în vizita, o dată pe an, sau de 2-3 ori, depinde, e o călătorie de suflet.”

Rosalinde Markel a fost învățătoare în Viscri, înainte să plece în Germania. Dar vine în fiecare an, în satul de lângă Brașov, unde și-a păstrat casa: „Venim acasă, dar venim și la festival, pentru că fiul e pianist și are mâine programul lui, la Viscri, în casa noastră.”

La începutul anilor ’90, în comuna Buneşti trăiau sute de sași, acum aici mai sunt doar cinci. Wagner Helmut este unul dintre ei. Este ghid pentru turiștii care vor să viziteze biserica fortificată.

Wagner Helmut, curatorul bisericii din Buneşti: „Asta este biserica care este monument istoric. Biserica asta e atât de veche…. E construită la 1280. Atunci au venit primele familii de sași.”

Festivalul atrage și mulți turiști români, pasionați de cultura săsească.

Festivalul, care are loc în zece sate din Braşov şi Mureş, se încheie duminică.

VEZI ȘI: Andrei Pleșu, la Festivalul Săptămâna Haferland: Constantin Noica mi-a spus că n-o să pot face filosofie profesionist dacă nu știu greaca veche și germana. Și atunci am început să învăț nemțește

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite