Recorduri de audiență la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. FITS 2022 s-a încheiat cu un spectacol cu drone și lasere

4 iulie 2022, 15:13

Cea mai amplă ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) a ajuns la final duminică seara, după zece zile în care municipiul a fost transformat într-o imensă scenă pentru 3.500 de participanţi din 75 de ţări, cu sute de evenimente care au adus premiere şi mai ales recorduri de audienţă.

Ultima seară a început cu un spectacol în Piața Mare, susținut de o companie de dans aerian din Spania și Argentina, pe muzica interpretată de Filarmonica de Stat din Sibiu. În același timp, la Fabrica de Cultură se juca piesa „Faust”. Au fost cele două momente importante ale serii.

A urmat spectacolul de drone care a înlocuit tradiționalul foc de artificii, ca și la deschiderea festivalului. Cu 200 de drone și lasere a fost compusă o poveste spectaculoasă despre acest eveniment internațional. Coloana sonoră a fost „Oda bucuriei” de Beethoven.

Organizatorii spun că, în acest an, evenimentul a atras în fiecare zi, în medie, 85.000 de spectatori.

„Este cea mai amplă ediţie de până acum, dar şi cea care ne aduce – mie şi întregii echipe a Festivalului – cea mai mare bucurie şi satisfacţie de până acum. Am văzut oameni strânşi împreună pentru artă în mulţimi de necuprins cu privirea, respirând FRUMUSEŢE la unison, am avut ocazia unor întâlniri memorabile care vor construi premisele unor viitoare ediţii FITS pe care deja le pregătim. Mulţumesc tuturor partenerilor noştri, fără de care acest miracol nu ar fi posibil, artiştilor care ne-au dăruit cu harul lor, echipei, comunităţii din Sibiu care ne primeşte îmbrăţişarea an de an şi, mai presus de toate, mulţumesc Măriei Sale, Publicul! Vă aşteptăm la Sibiu la FITS2023, între 23 iunie şi 2 iulie, pentru cea de a 30-a ediţie a Festivalului!” – a declarat Constantin Chiriac, preşedintele FITS şi Director General TNRS.

Această ediţie a FITS a înregistrat cifre impresionante şi în ceea ce priveşte prezenţa în mediul online. În premieră absolută, în baza parteneriatului cu Tik Tok, FITS a transmis primul spectacol de teatru, live, pentru utilizatorii de pe această platformă, alături de alte patru evenimente din cadrul Festivalului. În total, în cele zece zile de Festival, hashtag-ul #magiaFITS s-a bucurat de peste un milion de vizualizări pe TikTok, cu 150.000 de utilizatori care au urmărit live cele cinci transmisii.

Aplicaţia de mobil FITS a fost accesată de 10.000 de ori, iar în aceste zece zile site-ul FITS a avut peste 70.000 de vizitatori.

Cele şapte ediţii de FITS Talk, o altă premieră în acest an, au adunat, până acum, 20.000 de vizualizări, 50.000 de utilizatori au văzut mesajele şi video-urile de pe canalul FITS de Instagram şi 600.000 de români au văzut mesajele FITS pe Facebook.

Ediţia a 30-a a Festivalului Internaţional de la Sibiu va avea loc între 23 iunie şi 2 iulie 2023.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite