Proprietarii de cai pur sânge arab au încercat să demonstreze că armăsarii pe care îi au sunt cei mai frumoşi. A doua ediţie a Festivalului Cailor Pur Sânge Arab nu putea avea loc decât în Arabia Saudită.
Mai precis chiar în capitala regatului, Riyadh. Sute de cai au fost prezentaţi publicului. Evenimentul a fost organizat de o companie locală, Ubayyah, care are ambiţia să readucă frumoşii cai pur sânge arab în locul de origine, peninsula arabă.
Festivalul durează o săptămână şi include diverse activităţi, inclusiv o licitaţie a cailor din specii rare.
A fost organizată şi o expoziţie a moştenirii ecvestre a regatului saudit, expuneri despre cai şi premierea celor mai pricepuţi crescători. Concursul în care se alege cel mai frumos cal pur sânge arab oferă premii de jumătate de milion de dolari.