Festivalul Brazilor de Crăciun, organizat de Salvați Copiii. Creațiile unicat vor fi scoase la licitație pe 9 decembrie pentru ajutorarea copiilor aflați în nevoie

Tot mai mulţi copii români sunt loviţi de lipsuri. Un milion şi jumătate sunt expuşi riscului de sărăcie și excluziune socială. Pentru zeci de mii dintre ei, calea educaţiei este luminată în fiecare an cu ajutorul brazilor de Crăciun unicat, scoşi la licitaţie la tradiţionalul festival organizat de Salvaţi Copiii. Fondurile strânse le redau speranţa şi celor refugiaţi din calea bombelor din Ucraina.

05 Decembrie 2022, 16:44 (actualizat 05 Decembrie 2022, 19:17) Știrile TVR |

Ana, Oleg şi Anton au fugit pe 28 februarie din Ucraina, de la Reni, şi acum trăiesc fără spaimă la Bucureşti. Mama lor a facut aici Facultatea de Litere, iar acum lucrează la Salvaţi Copiii şi îşi ajută semenii refugiaţi.

VALENTINA BELALÎ, refugiată din Ucraina: Eram foarte afectaţi. Am învăţat că trebuie să trăim viaţa aici şi azi.

OLEG BELALÎ, refugiat din Ucraina: România mie tare îmi place. Brazii aici sunt foarte frumoşi.

Cu fondurile care vor fi strânse la Festivalul Brazilor de Crăciun vor fi ajutaţi şi mulţi copii din Ucraina. Este al 22-lea an în care designeri de renume şi artişti au creat brazi cu mesaj care schimbă destine. Creaţiile lor vor fi licitate pe 9 decembrie, la Muzeul Naţional de Artă.

OMID GHANNADI, designer de origine iraniană: Se numeşte Women. Life. Freedom. Anul acesta cred că am adus cel mai puternic şi emoţionant mesaj. E o surpriză. Se va dezvălui în seara de gală.

LAURA HÎNCU, designer: Mătase dansantă. Sperăm să adune cât mai multe fonduri pentru educaţia copiilor.

ŞTEFANIA MIRCEA, designerul bradului "Salvaţi Copiii": Am ales papiota şi aţa, copiii să aibă un nou drum. Aţa e viaţa lor.

DIANA BRÂNCUŞ, jurnalist senior TVR: Festivalul Brazilor de Crăciun a luminat drumul educaţiei pentru aproape 150 de mii de micuţi în 21 de ani. Numai anul acesta, peste 36 de mii de copii au fost ajutaţi să meargă la şcoală, la doctor şi să se bucure de viaţă. Nevoile sunt însă în creştere, din cauza crizelor care au lovit lumea.

GABRIELA ALEXANDRESCU, preşedinte executiv, Organizaţia "Salvaţi Copiii" România: Ne dorim să ajutăm aproape 40 de mii de copii în 2023. Sărăcia s-a extins. Peste un milion şi jumătate de copii sunt în risc de sărăcie şi excluziune socială. Foarte mulţi nu au ce mânca.

În România, din cauza sărăciei, aproape 17 la sută dintre copiii de 15 ani nu merg la școală, de aproape șase ori mai mult față de media UE.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI -3°C 0°C
CLUJ -6°C -5°C
CONSTANTA 0°C 1°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV -4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI