Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
CORESPONDENŢĂ EXTERNĂ

Feroviarii din Siberia, în luptă cu forţele naturii

Se spune că în Rusia trenurile nu au niciodată întârziere. Cu o lungime de 4 000 de kilometri, Căile Ferate din Siberia Orientală fac parte din celebra magistrală Baikal-Amur, proiect realizat în epoca sovietică. Porţiunile muntoase din zona Baikalului reprezintă un real pericol pentru trenuri. Echipa TVR la Moscova a fost în republica rusă Buryatia, la graniţa cu  Mongolia şi a văzut cum feroviarii se luptă cu forţele naturii.

26 Martie 2013, 21:34 (actualizat 26 Martie 2013, 22:33) |

VIDEO
Viaţa feroviarilor din Siberia
După ce trec de lacul Baikal, trenurile de marfă sau de pasageri traversează porţiuni de relief extrem de diferit. Zona muntoasă, cu versanţi abrupţi, este cea mai periculoasă pentru traficul feroviar, mai ales în perioada de iarnă.

"La temperaturi oscilante şi la o anumită cristalizare a zăpezii se poate declanşa o avalanşă. Oamenii noştri trebuie să prevadă unde pot apărea probleme. De aceea, la nevoie, putem să provocăm noi avalanşele”, explică Serghei Ivanov, inginer-şef la Căile Ferate Zabaikalsk.

În aprilie 1986, în defileul Daban a avut loc o avalanşă de proporţii. Milioane de metri cubi de zăpadă au acoperit calea ferată întrerupând timp de trei zile circulaţia pe magistrala Baikal Amur. În urmă cu câţiva ani, a fost înfiinţată o echipă specializată, care monitorizează zi şi noapte crestele masivului Baikalsk. Pe anumite porţiuni sunt instalate garduri cu senzori.

"Dacă senzorii se înclină, în mod automat sunt avertizaţi mecanicii de tren. Este indicată porţiunea cu avalanşa, iar trenul îşi încetineşte viteza. În zona asta avem montate 10 locaţii cu senzori. Din fericire, până acum nu ne-am confruntat cu situaţii reale, de avalanşă", a povestit pentru echipa TVR Andrei Ghessen, şeful echipei alertă în caz de avalanşă.

Pe porţiunea Delbicinda-Daban există cel mai mare risc de avalanşă. Calea ferată trece printr-un defileu foarte îngust.

O dată la două săptămâni sau după ce ninge abundent, tunul este adus în defileu. Timp de câteva ore, circulaţia în zonă este întreruptă. Se caută crestele cu stratul cel mai gros de zăpadă.

De multe ori se întâmplă ca avalanşa să nu se producă, semn că zăpada de pe munte nu prezintă un pericol major. Totuşi, viscolul puternic poate acoperi liniile de cale ferată. Atunci intervin plugurile şi rotativele care deblochează traficul, iar trenurile işi pot continua drumul, în siguranţă.

 

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 5°C
IASI 7°C 1°C
CLUJ 8°C 3°C
CONSTANTA 10°C 6°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 6°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Februarie 2019, 18:38
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-02-2019
Deschidere: 7728.3
Maxim: 7788.85
Mimim: 7687.85
Variatie: 0.27%
BRD
11.76
0.85%
SIF3
0.25
4.17%
SNP
0.34
0.58%
TLV
1.83
3.08%
SNG
32.00
0.47%
FP
0.89
0.56%
M
27.00
0.74%
EL
10.82
2.36%
WINE
18.70
0%
COTE
79.40
0.63%
ARHIVĂ ȘTIRI