Fermierii din comuna Iepurești, jud. Giurgiu, se așteaptă la producții mai mici. Seceta a afectat suprafețe chiar și în procent de aproape 100%

29 august 2022, 17:11

Fermierii din comuna Iepuresti, jud. Giurgiu, nu au mai așteptat toamna și au început să strângă recoltele de porumb și floarea soareului. O mare parte din culturi s-a uscat deja din cauza lipsei precipitațiilor, iar producția de cereale se anunță mult mai mică decât într-un an normal.

Și fermierii din județul Călărași așteaptă recolte mai mici din cauza secetei.

Până acum, autoritățile au întocmit procese verbale de constare a pagubelor pentru aproximativ 430.000 de hectare. Fermierii reclamă că suprafața calamitată este de fapt mult mai mare.

Prețurile cerealelor sunt mai mari decât vara trecută din cauza secetei, dar și a cheltuieilor mai mari de producție. De exemplu, kilogramul de porumb se vinde acum, în unele zone, cu 1 leu și 40 de bani. Vara trecută costă doar un leu. Iar kilogramul de floarea soarelui costă chiar și 2 lei și 70 de bani, mai scump că în august 2021.

Prețul uleiului a fost mai mare, în medie, cu peste 50% în iulie, față de perioada similară a anului trecut, arată cele mai recente statistici oficiale. Și pentru produsele de morărit, precum mălaiul, am plătit mai mult cu peste 30% față de vara trecută.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite