Fenomenul de spiking, din ce în ce mai prezent printre tineri. Deși periculos, victimele refuză să depună plângeri la poliție

12 octombrie 2022, 17:36

Surse autorizate spun că au fost deja identificate în România astfel de cazuri, numai că, de fiecare dată, victimele ar fi refuzat să depună plângere.

Am primit o invitație la un party de la un prieten pe care îl știam de mult timp și aveam încredere în el. Nu era pentru prima dată când mă chema.  M-am dus pentru că nu bănuiam că se putea întâmpla ceva rău. Era o atmosferă mai ciudată, dar m-am gândit că au o idee nouă de distracție. Eram câțiva acolo și am început să bem alcool. După o vreme am simțit că leșin și mi-am revenit după 3-4 zile„- așa sună mărturia uneia dintre victimele celor care practică spiking-ul.

E o tânără din București, care a refuzat să se adreseze poliției. A aflat că a fost drogată, abia după ce părinții au dus-o la spital și rezultatul toxicologic a indicat existența unor substanțe interzise în organism. A acceptat doar consilierea psihologică. Între timp, în ultimele luni, numai în București au apărut două alte situațîi asemănătoare. Și ar fi vorba, în ultimele două cazuri, de minore.

Vreau să trag un semnal de alarmă. Este un fenomen care începe să se extindă și prin Europa, așa numitul spiking. Spike-țeapă, pe românește ai luat țeapă. Intră un copil într-un grup de consumatori și, pentru a-i face botezul focului, îi administrează droguri, fără să știe”, susține comisar șef Lavinius Sava, de la Agenţia Naţională Antidrog.

Psihologii spun că cei care recurg la astfel de gesturi au motivații diverse:

Acești tineri vor cu tot dinadinsul să își domine colegii sau prietenii, sau presupușii prieteni, să îi pună în situații umilitoare, riscante pentru a se valoriza. Uneori sunt acte de răzbunare, mascate sub formă de distracție. Oricum, acești tineri încearcă să mimeze sentimente de superioritate, pentru că sunt complexați sau au avut parte de tratamente umilitoare”, susține psihologul Keren Rosner.

Din cele relatate specialiștilor, tinerele menționate mai sus spun că nu au fost violate și refuzul lor de a se adresa anchetatorilor poate fi legat de teama de nu fi agresate sau din dorința de a-i proteja, nejustificat, pe cei din anturajele lor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite