Fenomene meteorologice extreme. De la 35 de grade Celsius, au apărut rapid furtuni violente

26 iulie 2017, 22:46

O vijelie foarte puternică a pus la pământ o pădure întreagă din Suceava în doar câteva secunde.

Momentul a fost surprins de un şofer care trecea prin zonă. În imagini se vede cum vântul puternic doboară copacii ca pe nişte spice. Acum, angajaţii Romsilva, în administrarea căreia se află pădurea, vor trebui să cureţe terenul, iar apoi să planteze noi copaci. Totul va dura doi ani. Nu este o situaţie singulară: peste 82.000 de hectare de pădure au fost afectate de fenomene meteorologice extreme de la începutul anului şi până acum. Fenomene meteo extreme s-au produs şi în alte zone ale ţării.

Furtuna violentă care a lovit judeţele Galaţi şi Brăila au ucis o femeie şi au băgat în spital alte 31 de persoane. Sute de copaci au fost doborâţi, zeci de maşini distruse şi case lăsate fără acoperişuri. Iar acest distrugeri au fost provocate de urgia care nu a durat mai mult de 15 minute.

Oamenii din zonă spun că nu au mai văzut niciodată asemenea răbufniri violente ale vremii.

Toate aceste fenomene vin după câteva zile foarte călduroase, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la umbră în multe zone ale ţării.

Specialiştii estimează că şi în următoarele două decenii temperatura medie va crește chiar şi cu două grade Celsius. În aceste condiţii, fenomenele meteo extreme vor deveni din ce în ce mai dese.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă