Fenomene meteorologice teribile în mai multe regiuni ale lumii

28 iulie 2022, 14:20

INCENDIILE DE PĂDURE CONTINUĂ ÎN NORDUL PORTUGALIEI

Imagini de coşmar în nordul Portugaliei, unde peste 300 de pompieri luptă pentru stingerea unui incendiu de pădure. Potrivit autorităților, flăcările nu amenință zonele locuite, însă sunt foarte aproape de un depozit de materiale explozive.

FLĂCĂRILE AU CUPRINS PĂDURILE DIN ALBANIA

Şi în Albania, pompierii se luptă de trei zile cu incendiile de pădure din nordul țării. Chiar dacă ei fac eforturi deosebite și sunt ajutați de forțele speciale, situația rămâne critică.

INUNDAŢII ÎN SUDUL PAKISTANULUI

Imagini dramatice în Pakistan, unde ploile torențiale au inundat mai multe orașe din provincia Sindh, din sudul țării. Localnicii, obligați să circule prin apă care le trecea de glezne, dau vina pe autorități pentru că nu au luat măsuri care să prevină inundațiile. Mai multe clădiri de birouri și piețe din orașul Karaci au rămas închise timp de câteva ore.

ORAŞUL FUJAIRAH, DIN EMIRATELE ARABE UNITE, ACOPERIT DE APĂ

Şi într-o ţară dominată De deşert, ploile torențiale au provocat neplăceri. Străzile dintr-o localitate din Emiratele Arabe Unite au fost acoperite de ape, iar mașinile și oamenii au circulat cu greutate.

UN ORAȘ DIN CENTRUL CHINEI A FOST INUNDAT ÎN TOTALITATE

Iar un oraș de 7 milioane de locuitori din centrul Chinei a fost inundat aproape în totalitate după ce a plouat atât de puternic încât precipitațiile pentru o lună au căzut în decurs de o oră. În unele zone ale metropolei, apa a ajuns la un metru astfel încât mai multe de persoane au fost evacuate din case.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Englezul care și-a construit zid anti-inundații

Un mort şi sute de persoane evacuate în urma viiturilor din Antalya