Fenomene extreme: Gerul face ravagii în SUA și Spania, a nins în Sahara, iar în Australia sunt 47 de grade Celsius

De câteva săptămâni, americanii se confruntă cu ninsori abundente, iar acum, cu un frig de crapă pietrele. Pentru câteva zile consecutiv, temperaturile au coboarât sub 20 de grade Celsius, cu minus, în nord estul Statelor Unite. Muntele Washington din Apalași a fost ieri al doilea pol de frig al Pământului. Termometrele indicau minus 39 de grade Celsius. Temperaturi record și la Antipozi, în Australia, unde vara a adus valori de peste 47 de grade, cu plus de această dată.

08 Ianuarie 2018, 22:08 (actualizat 08 Ianuarie 2018, 22:13) |

Pe coasta de est și în nordul Statelor Unite, cât vezi cu ochii este alb. Într-un parc din vestul New York-ului, gerul a înghețat o cascadă, iar o fântână arteziană a devenit un vulcan de gheață.

Bostonul pare un oraș de cleștar. A înghețat totul, iar pentru cei care totuși ar vrea să iasă din casă e o provocare.

Zăpada a dat bătăi de cap și spaniolilor. Din cauza viscolului, peste 3000 de mașini au rămas blocate pe o autostradă de lângă Madrid și a fost nevoie de intervenția armatei pentru a curăța șoseaua.

Pe șoselele din Spania se circulă acum fără probleme, dar autoritățile le cer șoferilor să nu plece la drum fără lanțuri și cauciucuri de iarnă.

4000 de mașini au rămas blocate sâmbătă toată noaptea, la întoarcerea din vacanța de Crăciun, iar guvernul spaniol trebuie să dea explicații în Parlament pentru lipsa de reacție a dispozitivului de deszăpezire.

Meteorologii anunță temperaturi scăzute până la minus 15 grade și ninsori în zona montană.

Oricât de greu ar părea de crezut, a nins și în nordul Africii, mai precis în deșertul Sahara. S-a mai întâmplat și acum doi ani. Asemenea precipitații sunt însă rare în regiune.

Pentru australieni, vara pare insuportabilă. Un val de căldură fără precedent a stabilit temperaturi record: temperatura a depășit 47 de grade Celsius.

Pe o asemenea căldură, chiar și cele mai performante instalații de aer condiționat cedează.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 25°C
IASI 24°C 19°C
CLUJ 22°C 23°C
CONSTANTA 23°C 20°C
CRAIOVA 28°C 26°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI