LUMEA AZI

Femeile musulmane din Franța vor să-și păstreze vălul. O propunere legislativă ar putea interzice purtarea tuturor însemnelor religioase în public

Un proiect de lege dezbătut în Senatul Franței a născut reacții neașteptate pe rețelele de socializare și a generat numeroase critici. Propunerea ar putea interzice purtarea valului islamic în spațiile publice și în cazul fetelor minore, al mamelor care își însoțesc copiii la școală sau în excursii. Propunerea legislativă ar urma să se refere la toate însemnele religioase purtate în public, însă comunitatea musulmană se simte vizată în mod direct și reacționează vehement.

08 Mai 2021, 16:53 (actualizat 08 Mai 2021, 16:55) |
$article.media.images[0].description
Văl islamic "

Când am aflat că Senatul a votat această propunere, am realizat că e posibil să devină oficial lege şi atunci, peste noapte, ar putea fi interzis să port hijab în spaţiile publice. Astfel de reacții au apărut în număr foarte mare pe rețelele sociale. Toate criticau amendamentul din legea împotriva separatismului care ar putea interzice purtarea vălului islamic în spațiile publice și pentru minore.

Dezbaterile parlamentare au fost aprinse și au arătat cât de divizate sunt și opiniile politice în această problemă, atât de sensibilă în Franța.

MAX BRISSON, senator: "Am observat că o parte a celor de aici întotdeauna invocă motive pentru a nu lupta împotriva acestei ideologii, împotriva totalitarismului. De fiecare dată când propunem ceva, găsiţi motive să spuneţi NU şi să vă opuneţi."

În 2004, Franța a interzis purtarea vălului islamic în școlile de stat, iar în 2010 a interzis purtarea niqabului, vălul care acoperă integral corpul femeilor cu excepția ochilor, pe stradă, în parcuri, în transportul în comun sau în instituțiile administrative.

Președintele Emmanuel Macron a cerut de multe ori în discursurile sale apărarea valorilor republicii în fața islamismului radical.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI