Femeile, încurajate să devină mame. Proiect: Trei zile de concediu suplimentar pentru fertilizare in vitro

15 aprilie 2019, 20:10

Mihaela are 30 de ani și deja se pregătește pentru a doua procedură de fertilizare in vitro. Tânăra își dorește foarte mult un copil și știe cât de dureroasă este întreaga procedură.

După prima intervenție a avut nevoie de aproape două săptămâni de recuperare. Adică jumătate din tot concediul de odihnă la care avea dreptul.

O ordonanță propusă de Ministerul Muncii prevede acordarea de trei zile de concediu suplimentar pentru femeile care fac procedura de fertilizare in vitro.

Potrivit documentului, femeile ar urma să primească o zi la data efectuării puncției ovariene și două zile începând cu data efectuării embriotransferului.

Medicii spun că procentul femeilor care fac fertilizare in vitro și au nevoie de mai multe zile de concediu este de aproximativ 20 la sută.

Specialiștii în resurse umane spun că măsura va fi una benefică, iar angajatorii o vor susține, deși femeile încă se luptă cu reticența șefilor.

Proiectul de ordonanță va ajunge săptămâna viitoare în ședința de Guvern.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite