Femeie de 75 de ani, decedată după ce a fost atacată de câinii vecinului ei. Intrase în curte ca să-și caute cocoșul

25 noiembrie 2021, 10:03

Tragedia s-a întâmplat în comuna Stoeneşti, județul Vâlcea. Femeia de 74 de ani intrase în curtea vecinului, ca să își recupereze o pasăre care a sărit gardul. Se înarmase și cu un par. Deși știa că bărbatul avea doi câini destul de agresivi, pe care îi ținea legați în spatele casei, a ignorat pericolul și a intrat în grădină.

“N-a văzut câinii, dar știa, că în curte nu intră absolut nimeni de câinii ăștia. Cum au scăpat, nu-mi dau seama. Au văzut-o cu parul ăla în mână … ”.

Proprietarul celor doi câini, deși bolnav și conectat la aparatul de oxigen, a fost cel care a auzit primul strigătele femeii. Și a reuşit să ajungă la ea și să alunge câinii. Tot el a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

„A luat-o prin surprindere, câinele, când a trecut prin fața lui. Eu am găsit-o jos”.

Cătălin Popescu, purtător de cuvânt ISU Vâlcea: La fața locului s-a ajuns relativ repede, practic la și 24 de minute colegii au ajuns la victimă, care era în stare de incoștiență, nu respira, era în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare, din nefericire fără rezultat.

“Au mușcat-o de picior, de mâini, ea avea varice la picioare”.

Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări.

Georgiana Stancu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea: Cadavrul victimei a fost preluat de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză se desfășoară cercetări sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Cei doi câini au rămas în curte după incident, legați, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite