„Ia de aici. Unde-i cuţitul?”. Femeia care și-a lovit crunt fetița de doi ani, cercetată sub control judiciar. În fața anchetatorilor, mama și-a recunoscut fapta și a declarat că o regretă

9 ianuarie 2022, 13:43

Ia de aici… Ia de aici…

Unde-i cuţitul?

Na, na…„.

Este doar un fragment din înregistrarea şocantă apărută în spațiul public, în care mama își lovește în mod repetat copila. În imagini se vede clar cum fetița de 2 ani este bătută.

Filmarea i-a ajutat pe polițiști să o identifice pe agresoare.

În fața anchetatorilor, mama și-a recunoscut fapta și a declarat că regretă.

Paul Foleanu, avocat: A fost o ceartă cu soțul ei, pe fondul unor discuții în familie, că soțul și-a găsit pe altcineva, și, ca să se răzbune și să-i facă în ciudă, să vină acasă mai repede, a procedat la niște gesturi necugetate. Le regretă, le recunoaște. Sunt filmări pe care ea însăși le-a făcut.

Rudele spun că femeia a intrat în depresie când soțul a plecat în străinătate. Ar fi mers chiar la psiholog ca să depășească problema.

Costel Păun, unchi: Aceasta fată este puțin stresată din cauza dragostei. E puțin geloasă. Plecând soțul ei afară, să muncească (…)

Constanța Gogoi, bunica: (Ea a mai lovit copiii?) Niciodată! A fost un incident, cine știe ce s-a întâmplat. Îi îngrijea, îi spăla, avea grijă de copii.

Protecția Copilului a preluat fetița de 2 ani și pe frații săi mai mari de 5 și 8 ani. Toți trei sunt în grija unor asistenți maternali până când Direcția de Asistență Socială va finaliza ancheta.

Mihaela Ristea, director adjunct DGASPC Constanța: Copiii sunt la doi asistenţi maternali care sunt vecini în aceeaşi localitate, astfel încât ei să poată fi împreună. Vom vedea ce măsuri şi care va fi cea mai bună decizie pentru copii.

Protecția copilului a preluat fetița de 2 ani și pe frații săi mai mari, de 5 și 8 ani. Toți trei sunt în grija unor asistenți maternali până când Direcția de asistență socială va finaliza ancheta.

Mihaela Ristea, director adjunct DGASPC Constanța: Copiii sunt la doi asistenţi maternali care sunt vecini în aceeaşi localitate, astfel încât ei să poată fi împreună. Vom vedea ce măsuri şi care va fi cea mai bună decizie pentru copii.

Mama nu mai are dreptul de a se apropia de fetiță.

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: Pe numele femeii a fost emis un ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Oricine asistă la violențe sau abuzuri împotriva copiilor poate suna la numărul unic național 119. Apelul este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi preluat, 24 de ore din 24, de consilieri specializați în Asistență Socială și Protecția Copilului. Aceștia vor anunța mai departe, dacă este cazul, serviciul de urgență 112, pentru a veni în sprijinul minorilor. Aplicația a fost realizată de STS, la propunerea Guvernului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite