Federaţia Românilor de Pretutindeni nu îşi mai asumă responsabilitatea pentru organizarea mitingului din 10 august, din Piața Victoriei

7 august 2018, 20:07

Primăria Capitalei susţine însă că a aprobat organizarea mitingului și că a și extins zona destinată adunării.

La mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, din 10 august, se vehiculează participarea a unui milion de români.

„Primăria Municipiului București a înregistrat, în data de 1 august 2018, o adresă transmisă prin e-mail, prin care Federația Românilor de Pretutindeni informează că renunță la organizarea mitingului din data de 10 august, din Piața Victoriei”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

„Prin această scrisoare, Federația ignoră cu bună-știință faptul că protestul a fost autorizat, așa cum s-a comunicat public, și încearcă să inducă ideea că a primit doar o negație la solicitarea de a organiza aceasta manifestație”, continuă instituția.

„Primăria Capitalei a comunicat oficial că mitingul a fost autorizat imediat după întâlnirea Primarului General cu toate instituțiile implicate în desfășurarea adunărilor publice, în data de 23 iulie (…) Primăria Municipiului București a aprobat organizarea mitingului, găsind soluția pentru siguranța participanților: întrucât cererea viza organizarea unui miting cu 1.000.000 de participanți în Piața Victoriei, un spațiu insuficient pentru un număr atât de mare de oameni, aprobarea a survenit numai după ce, în colaborare cu instituțiile de resort, a fost stabilită extinderea spațiului destinat adunării publice în cauză”, se mai subliniază în comunicat.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite