Federația Română de Haltere, suspendată un an de Federația internațională, după cazuri de dopaj. Sportivii români nu pot fi prezenți la Jocurile Olimpice

Halterofilul Gabriel Sîncrăian
Halterofilul Gabriel Sîncrăian
18 iunie 2021, 08:18

„Sancţiunea dispusă faţă de Federaţia Română este motivată de cinci încălcări ale reglementărilor antidoping datând din 2012 şi comise de cinci sportivi diferiţi. Aceste cinci încălcări se bazează pe prezenţa steroizilor anabolizanţi'”, se arată într-un comunicat al IWF, citat de Agerpres.

”Patru dintre aceste infracţiuni au fost comise de cei patru reprezentanţi ai României la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012: Florin Croitoru, Gabriel Sîncrăian, Răzvan Martin şi Roxana Cocoş. Aceste rezultate anormale ale analizelor au fost anunţate în 2019 ca parte a programului de reanaliză al Comitetului Internaţional Olimpic”, se mai arată în comunicat.

Loredana Toma, campioană mondială și europeană, una dintre sportivele favorite la medalii la Tokyo, este direct afectată de decizie.

Sancţiunea poate fi atacată la Curtea de Arbitraj pentru Sport.

IWF a suspendat deja alte 3 federaţii din motive similare – Thailanda, Egipt şi Malaezia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite