Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
LIGA I

FC Botoșani - Steaua 0-2 / Prima "dublă" a lui Andrei Prepeliță în tricoul Stelei

Steaua s-a distanțat la 7 puncte în fruntea Ligii I, după ce s-a impus fără probleme la Botoșani cu scorul de 2-0, grație primei doppietta a lui Andrei Prepeliță în tricoul campioanei ('31, '88). Primul gol a fost marcat în urma unei splendide acțiuni personale a lui Lucian Sânmărtean pe flancul stâng, iar al doilea, după o cursă rapidă a lui Adi Popa pe partea dreaptă a atacului oaspeților.

Acesta a fost primul meci pe care l-a jucat atacantul Raul Rusescu, după ce a fost accidentat brutal de Gabriel Mureșan, în data de 26 octombrie. De asemenea, aceasta a fost a 150-a partidă din Liga I din cariera vâlceanului de 26 de ani.

01 Decembrie 2014, 22:53 (actualizat 01 Decembrie 2014, 23:00) |
Andrei Prepeliță / FOTO: steauafc.com

Andrei Prepeliță nu mai marcase în acest campionat, dar punctase în preliminariile Ligii Campionilor, în remiza din deplasare cu FC Aktobe, scor 2-2. Ultimul gol reușit de slătineanul care va împlini 29 de ani în data de 8 decembrie a fost într-o victorie cu 1-0 la Cluj, contra Universității, succes care le-a adus roș-albaștrilor cel de-al 25-lea titlu din istorie.

De asemenea, fundaşul stelist Paul Papp, fost jucător la FC Botoşani (sezonul 2008/2009, 14 meciuri, niciun gol marcat), a primit, la începutul patidei, un tricou şi un buchet de flori din partea grupării botoşănene.

În ziua meciului, portarul lituanian al Stelei, Giedrius Arlauskis, a împlinit 27 de ani.

Componența echipelor:

  • FC Botoşani: Curileac - Patache, Tincu, Ngadeu, Acsinte -Vaşvari (Bordeianu '71)- Croitoru, Fulop, Roussel (Martinus '46) - Şvichi (Hadnagy '46), Batin. Antrenor: Leo Grozavu
  • Steaua: Arlauskis - Papp, Szukala, Varela, Filip - Prepeliţă, Bourceanu - Popa, Sânmărtean (Breeveld '90+2), Tănase (Stanciu '72)- Keşeru (Rusescu '81). Antrenor: Constantin Gâlcă

Arbitri: Marius Avram - Radu Ghinguleac - Andrei Constantinescu - Ionuţ Coza.

Aceasta a fost a șaptea victorie a Stelei în deplasare, în acest sezon. Unicul pas greșit al campionilor în jocurile de pe teren străin a fost eșecul cu 1-0 de la Târgu Mureș, cu ASA.

Doar două echipe se mai impuseseră la Botoșani în acest sezon: Gaz Metan Mediaș, în prima etapă (scor 3-0) și CFR Cluj, în urmă cu două etape (scor 1-0).

Precedentele două partide dintre cele două formații s-au încheiat tot cu victoria Stelei: 2-1 în deplasare (22 septembrie 2013) și 4-0 în Ghencea (31 martie 2014).

Rezultatele etapei a XVI-a:

Vineri, 28 noiembrie

  • 18:00 Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaș: 2 - 0 (Mihai Dina '66, '73)
  • 20:30 CSMS Iași - Pandurii Târgu Jiu: 3 - 0 (Deivydas Matulevičius '12-autogol, Lukacs Bole '17, Gabriel Bosoi '56)

Sâmbătă, 29 noiembrie

  • 15:30 CS U Craiova - Ceahlăul Piatra Neamț: 2 - 0 (Thaer Bawab '4, Andrei Herghelegiu '59)
  • 18:00 Universitatea Cluj - Oțelul Galați: 0 - 0
  • 20:30 Rapid - CFR Cluj: 0 - 0

Duminică, 30 noiembrie

  • 15:30 FC Brașov - Viitorul Constanța: 1 - 3 (Adnan Aganovic '33 / Alexandru Mitriță '25, Nelson Bonilla '45, Bogdan Mitrea '90+4-penalty)
  • 18:00 ASA Târgu Mureș - Astra Giurgiu: 0 - 0
  • 20:30 Dinamo - Petrolul Ploiești: 0 - 0

Clasament:

 

1.Steaua
16131235-8 (+27)40(+16)
2.CFR Cluj16103327-10 (+17)33(+9)
3.Petrolul Ploiești1695227-9 (+18)32(+8)
4.CS U Craiova1684422-20 (+2)28(+1)
5.Astra Giurgiu1676324-12 (+12)27(+3)
6.ASA Târgu Mureș1676319-11 (+8)27(+3)
7.Dinamo
1675426-20 (+6)26(+2)
8.FC Botoșani1673620-22 (-2)24(0)
9.Viitorul Constanța
1656522-21 (1)21(-3)
10.FC Brașov1654719-26 (-7)19(-5)
11.Concordia Chiajna1637615-23 (-8)16(-8)
12.Pandurii Târgu Jiu1636718-24 (-6)15(-9)
13.Gaz Metan Mediaș1636716-23 (-7)15(-9)
14.Universitatea Cluj1636714-21 (-7)15(-9)
15.Ceahlăul Piatra Neamț1635814-26 (-12)14(-7)
16.CSMS Iași1626814-26 (-12)12(-12)
17.Oțelul Galați162687-22 (-15)12(-9)
18.Rapid
162597-22 (-15)11(-16)

Ierarhia golgheterilor:

  • 12 goluri - Claudiu Keșeru (Steaua)
  • 10 goluri - Grégory Tadé (CFR Cluj), Toto Tamuz (Petrolul Ploiești), Bogdan Mitrea (Viitorul Constanţa)
  • 8 goluri - Marian Constantinescu (FC Brașov)
  • 7 goluri - Kamil Bilinski (Dinamo), Mihai Roman (Pandurii Târgu Jiu)
  • 6 goluri - Ousmane N'Doye (ASA Târgu Mureș)
  • 5 goluri - Juan Ángel Albín (Petrolul Ploieşti), Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Sadat Bukari (Astra Giurgiu), Gabriel Vașvari (FC Botoșani), Nelson Bonilla (Viitorul Constanţa)
  • 4 goluri - Adi Popa (Steaua), Marius Alexe (Dinamo), Alexandru Vlad Achim (Ceahlăul Piatra Neamț), Cristian Cristea (Oțelul Galați), Adnan Aganovic (FC Brașov)

Programul etapei a XVII-a:

Vineri, 5 decembrie

  • 18:00 Gaz Metan Mediaş - FC Braşov
  • 20:30 Viitorul Constanţa - FC Botoşani

Sâmbătă, 6 decembrie

  • 15:30 Ceahlăul Piatra Neamţ - Universitatea Cluj
  • 18:00 Pandurii Târgu Jiu - Rapid
  • 20:30 Astra Giurgiu - Dinamo

Duminică, 7 decembrie

  • 15:30 Oţelul Galaţi - ASA Târgu Mureş
  • 18:00 Steaua - CSMS Iaşi
  • 20:30 CFR Cluj - CS U Craiova

Luni, 8 decembrie

  • 20:30 Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna
Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 32°C
IASI 31°C 31°C
CLUJ 30°C 28°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 31°C 28°C
BRASOV 28°C 27°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Iunie 2018, 11:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-06-2018
Deschidere: 8087.71
Maxim: 8095.62
Mimim: 8054.55
Variatie: -0.03%
TLV
2.31
0.21%
SNP
0.31
0%
TGN
394.50
0.25%
FP
0.89
0.22%
SNG
36.50
1.1%
SIF5
1.87
0.53%
SIF2
1.39
0%
ELGS
1.19
0%
COTE
88.30
1.57%
ALR
3.50
0.28%
ARHIVĂ ȘTIRI