FC Botoșani a fost eliminată din Europa League de formaţia nord-macedoneană KF Shkendija

FC Botoșani eliminată din Europa League
FC Botoșani eliminată din Europa League
17 septembrie 2020, 21:47

Oaspeţii au câştigat prin golul lui Besart Ibraimi (2), la capătul unui meci foarte slab făcută de echipa botoşăneană.

FC Botoşani nu a reuşit să pună în real pericol poarta echipei nord-macedonene, care s-a apărat grupat şi a blocat orice culoar spre poarta lui Zahov.

O primă situaţie notabilă s-a petrecut în min. 21, când Babunski, unul dintre cei doi nord-macedoneni ai gazdelor, a şutat de la circa 25 de metri, însă pe lângă poartă.

Celălalt nord-macedonean, Askovski, a fost faultat clar în careu de Pavic (25), dar arbitrul a dat fault în atac, în loc să acorde penalty pentru botoşăneni.

Până la pauză, Ofosu a tras un şut slab, prins de portar (33). Shkendija putea să intre la cabine cu un avantaj mai mare, însă şutul lui Ibraimi, de la 19 metri, din lovitură liberă, s-a dus puţin pe lângă poartă (45+2).

În repriza a doua, Babunski a căutat din nou poarta de la circa 25 de metri (50), dar mingea s-a dus alături de ţintă. Shkendija a replicat prin Totre (51), dar şutul său a trimis mingea în plasa laterală.

Babunski (63) a fost aproape de egalare, după o pasă de efect de la Florescu, dar a fost blocat in extremis de Zahov.

Patache l-a pus la încercare pe Zahov (71). Keyta (84) a tras de la distanţă, însă mingea s-a dus peste poartă. Şeroni şi Patache au fost aproape să trimită mingea în plasă, dar macedonenii au respins (89).

Lipsită de inspiraţie, echipa gazdă, nu a reuşit să găsească drumul spre gol în faţa unui adversar accesibil, deşi FC Botoşani a avut superioritate numerică aproape o jumătate de oră – Alimi a fost eliminat în min. 67.

În turul al treilea preliminar, Shkendija va juca în data de 24 septembrie, pe teren propriu, cu învingătoarea dintre Lokomotiv Plovdiv şi Tottenham.

FC Botoşani – KF Shkendija 0-1 (0-1)
A marcat: Besart Ibraimi (2).
Botoşani, Stadion Municipal
Europa League – turul al doilea preliminar

Au evoluate echipele:

FC Botoşani: 1. Eduard Pap – 2. Denis Haruţ, 6. Andrei Chindriş, 32. Alin Şeroni, 30. Alexandru Ţigănaşu – 27. Eduard Florescu (19. Andrei Patache, 71), 8. Jonathan Rodriguez (căpitan), 10. David Babunski (11. Mihai Roman I, 79) – 15. Stefan Askovski (7. Hamidou Keyta, 46), 17. Marko Dugandzic, 9. Reagy Ofosu. Antrenor: Marius Croitoru.
Rezerve neutilizate: 13.Hidajet Hankic – 5. Florin Plămadă, 23. Juan Bautista Cascini, 90. Marcel Holzmann.

Shkendija: 1. Kostadin Zahov – 16. Mevlan Murati, 20. Jan Krivak, 4. Egzon Bejtulai (căpitan), 3. Antonio Pavic – 5. Armend Alimi, 19. Bruno Dita – 10. Valon Ahmedi, 8. Ennur Totre (17. Arbin Zejnulai, 75), 14. Ljupce Doriev (23. Valjmir Nafiu, 70) – 7. Besart Ibraimi (22. Zija Merdjani, 89). Antrenor: Ernest Gjoka.
Rezerve neutilizate: 40. Bekim Redjepi – 15. Leard Sadriu, 24. Medzit Neziri, 77. Florent Ramadani.

Arbitru: Mohammed Al-Hakim; arbitri asistenţi: Fredrik Klyver, Mikael Hallin; al patrulea oficial: Glenn Nyberg (toţi din Suedia)
Observator pentru arbitri: Andrejs Sipailo (Letonia)
Cartonaşe galbene: Alimi (38, 67), Rodriguez (45+1), Doriev (61), Florescu (62), Ibraimi (70).
Cartonaş roşu: Alimi (67).

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite