„Fauna Banatului” – expoziție de păsări cu tradiție de un secol, la Moșnița Nouă
Prima expoziție de păsări și animale mici de la Moşniţa Nouă a avut loc în anul 1908, iar evenimentul s-a dezvoltat de la an la an.
După o mică pauză în timpul războaielor mondiale, expoziția a fost reluată datorită pasiunii crescătorilor de păsări din Banat.
La ediția actuală, numărul iubitorilor de animale a fost mai mic din cauza epidemiei de gripă porcină.
Copiii au fost foarte încântați de varietatea de păsări exotice. Au admirat cei 800 de porumbei și cele 100 de găini, rațe, gâște și chiar fazani și păuni.
Prețul exemplarelor premiate din rândul păsărilor de rasă poate ajunge la câteva mii de euro.
Recordul mondial la acest capitol îi aparține tot unui român, stabilit în Belgia, care a vândut în urmă cu 2 ani un porumbel pentru o jumătate de milion de euro.