Fără oxigen își pun viața în pericol. Tot mai mulți bolnavi covid ajung la UPU în stare gravă

24 martie 2021, 21:16

La Urgenţă, la Oradea, medicii au ajuns să se roage de bolnavi să-i lase să-i salveze.

Influenţaţi de informaţiile distribuite masiv în spaţiul public, tot mai mulţi pacienți cu un nivel prea mic de oxigen refuză terapia fără de care creierul, inima şi rinichii sunt grav afectate.

La fel se întâmplă şi în alte oraşe, inclusiv în Capitală.

Beres Zsolt, medic primar medicină de urgență, UPU – SMURD Bihor: Am ajuns la situaţii în care… „Nu mă omorâţi! Nu am nevoie eu de aşa ceva” şi diferite motive pentru care refuză aceste tratamente. Bineînţeles, noi nu suntem agresivi cu ei, ci îi lăsăm să-şi dea seama singuri că fără aceste tratamente viaţa lor este în pericol.

Radu Țincu, medic primar ATI, şef de secţie la spitalul Floreasca, Bucureşti: Lipsa oxigenului la nivel cerebral determină apariţia edemului cerebral, nici pe departe creşterea cantităţii de oxigen. A fost o informaţie eronată care a fost vehiculată în spaţiul public şi din păcate au fost şi persoane care au crezut în această afirmaţie. Un pacient care nu primeşte oxigenul la timp începe să aibă o afectare neurologică, cu o comă progresivă. Poate să apară stopul respirator, moment în care ei necesită intubaţie şi ventilaţie mecanică.

Mulţi evită chiar să meargă la spital. Şi ajung la urgenţă în ceasul al 12-lea, când nu mai au aer. Chiar şi atunci cred că le va fi mai bine pe cont propriu. Aşa s-a ajuns şi la tragedii.

Medicii au şi pacienţi care refuză internarea şi cer să plece acasă, deşi ar trebui trataţi şi monitorizaţi în spital. Iar după 2-3 zile, mulţi se întorc cu o formă severă de boală şi ajung direct la Terapie Intensivă.

Hadrian Borcea, medic şef UPU, Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea: De când lucrez în medicina de urgență nu am intâlnit atât de mulți pacienți care să se prezinte la UPU atât de la limita supraviețuirii, fac stop la 10, 15 minute după ce se prezintă în UPU. Este un fenomen care se extinde și devine din ce în ce mai îngrijorător.

Chiar şi pentru o formă aparent uşoară de COVID, bolnavul trebuie să ţină legătura cu medicul de familie şi cu specialiştii, pentru evaluare, fiindcă starea se poate degrada rapid.

Iar pentru formele severe, internarea este obligatorie. Chiar şi o zi de întârziere a tratamentului poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Radu Țincu, medic primar ATI, şef de secţie la spitalul Floreasca, Bucureşti: Sub 90 la sută saturaţia oxigenului e nevoie de suplimentarea oxigenului pe mască facială. Sunt medicamente antivirale care se administrează doar în spital, medicamente care pot să scadă replicarea virusului. Pe de altă parte, toată acea furtună de citokine nu poate fi tratată la domiciliu.

Peste 12 mii de bolnavi de Covid luptă acum cu virusul la spital. 1351 dintre ei au ajuns în stare gravă, la ATI. 137 au pierdut lupta, într-o singură zi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite