Fără filmări în bisericile ortodoxe. „A nu duce lucrurile care țin de sacru în zona aceasta a spectacolului ieftin. Despre asta e vorba”

16 februarie 2018, 20:56

Spectacolele de teatru, concertele de operă, simfonice sau corale, dar și diverse alte filmări puteau avea loc în interiorul bisericilor ortodoxe cu acordul celor din parohie.

De acum înainte, sunt în general interzise şi doar centrele eparhiale pot aproba excepțiile și doar atunci când mesajul este strict creștin!

“Trebuie să ne ferim de amatorism, care poate suscita uneori chiar interpretări, critici și uneori chiar căderea în ridicol – a nu duce lucrurile care țin de sacru, de religios, în zona aceasta a spectacolului ieftin. Despre asta e vorba”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Române, Vasile Bănescu.

Este interzisă şi transmiterea în direct a slujbelor religioase pe unele rețele de socializare.

În rândul credincioșilor, părerile sunt împărțite.

Regulile aprobate de Sfântul Sinod aduc şi o excepţie: filmările pe care orice familie le poate face în timpul slujbei sfintei cununii sau a botezului.

Potrivit Patriarhiei, restricţiile au fost stabilite în urma multor sesizări venite din partea credincioșilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite