Fără cărbune din Rusia, bănci cheie excluse din tranzacții, fără nave rusești în porturile Uniunii Europene. Noi sancțiuni dure la adresa Moscovei. Statele Unite vor interzice miercuri orice noi investiții în Rusia

Rusia devine tot mai izolată pe plan internațional, prin valul de noi sancțiuni decise de comunitatea internațională. Comisia Europeană a propus un nou set de sancțiuni. Între altele, navele rusești nu vor mai avea acces în porturile Uniunii Europene. Și sancțiunile nu se termina aici. Grupul celor 7 state puternic industrializate vor anunță și ele, miercuri, noi sancțiuni.

05 Aprilie 2022, 23:50 (actualizat 06 Aprilie 2022, 00:01) Știrile TVR |
Un nou set de sancțiuni impus Rusiei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene: "În primul rând, interzicem importurile de cărbune din Rusia, impunând un plafon de 4 miliarde de euro pe an. Acest lucru va însemna tăierea unei surse de venit pentru Rusia. În plus, restricţii privind tranzacţiile financiare pentru patru bănci cheie din Rusia. Acestea vor fi total scoase de pe piaţa tranzacţiilor. Ele reprezintă 23% din totalul tranzacţiilor. În al treilea rând, interzicem navele ruseşti şi pe cele operate de Rusia, în porturile Uniunii Europene".

Statele Unite vor adopta miercuri, în coordonare cu Uniunea Europeană şi G7, noi sancţiuni împotriva Rusiei, menite în special să interzică orice investiţie nouă în această ţară, potrivit unei surse familiarizate cu această chestiune, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Măsurile punitive vor include sancţiuni sporite împotriva instituţiilor financiare şi întreprinderilor de stat din Rusia şi sancţiuni împotriva oficialilor guvernamentali ruşi şi a rudelor acestora.

Aceeași sursă a dat asigurări că deciziile, care se adaugă unei întregi serii de măsuri adoptate de la începutul invadării Ucrainei, pe 24 februarie, vor "deteriora instrumentele cheie ale aparatului de stat rus" şi vor provoca "pagube economice imediate şi acute".

Potrivit calculelor, economia Rusiei se va contracta "cu 15% sau mai mult" în 2022, sub efectul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor occidentale, o recesiune de o severitate fără precedent, care va anula "progresul economic realizat de Rusia în ultimii 15 ani".

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 20°C 17°C
CONSTANTA 26°C 26°C
CRAIOVA 23°C 24°C
BRASOV 22°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI