Fără bani europeni din PNNR pentru sistemul de irigații

3 iunie 2021, 18:14

Proiectul propus de Ministerul Agriculturii pentru refacerea sistemelor de irigații a prevăzut, printre altele, montarea de panouri solare deasupra canalelor. Stațiile de pompare urmau să producă energia electrică necesară.

Ministerul Agriculturii e nemulțumit că proiectul nu a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe motiv că nu ar fi fost suficient de prietenos cu natura.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Problema este în primul rând la Comisia Europeană. Dacă Comisia Europeană nu a dorit să finanțeze partea de irigații, ci doar partea de desecare, drenaj, cu siguranță la nivelul Guvernului vom identifica resurse să facem ceea ce ne-am propus și pentru irigații.

Ministrul Fondurilor Europene susține însă că proiectul nu a fost suficient de convigător.

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: Nu s-a demonstrat suficient, destul de credibil, modul în care vom gestiona resursa de apă.

Specialiștii consideră că sistemul de irigații trebuie readaptat necesităților actuale.

Daniel Diaconu, profesor de Hidrologie, Facultatea de Geografie, Universitatea din București: Ar trebui să avem niște sisteme de irigații picătură cu picătură care să economisească apa. Un sistem de măsurare a umidității solului și de udare controlată pentru a nu risipi apa.

În lipsa banilor europeni, autoritățile vor să continue reabilitarea sistemului cu bani de la buget.

Ștefan Constantin, director general, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare: Am prevăzut ca din cele 35 de șantiere pe care le avem deschise și le avem finanțate la ora actuală să facem recepția pentru 18 șantiere. Cu cât ar putea crește suprafața care poate fi irigată? Cu aproximativ 200.000 de hectare.

În țară sunt zone extinse unde fermierii nu au acces la irigații și se descurcă cum pot.

Aurel Onigaș, fermier din jud. Bistrița-Năsăud: Noi aducem apă din Someș, aproape 3 km. Îți rupi pingelele ca să obții aprobări și autorizația e valabilă 3 ani. După 3 ani alți bani, altă distracție, alt proiect. Te ia de la început.

Anul acesta, pentru că nu am dus lipsă de ploi, suprafața contractată pentru irigat este de peste 820.000 de hectare, cu aproximativ 100.000 de hectare mai mică decât în 2020.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite