Faptele bune nu au granițe. Un om de afaceri din Bahrein a ajutat un elev din Peru și pe cei din comunitatea lui

4 iunie 2019, 11:25

Imaginile în care micuțul Victor Angulo de doar 12 ani învață pe stradă pentru că acasă nu are curent electric au impresionat o lume întreagă. Cel mai mult însă pe Yaqoob Mibarak, un afacerist din Bahrain. Acesta a mers la Moche, o localitate la 550 de km nord de capitala Lima pentru a-l ajuta.

Acest copil se va realiza, va fi o mare poveste de succes care va inspira toţi copiii din lume, crede Yaqoob Mubarak.

Tânărul afacerist va ridica o nouă casă pentru familia lui Victor și le va da bani să înceapă o afacere.

Dar situația elevului nu este singulară în această zonă săracă din Peru.

Semnez acest contract în faţa voastră şi am adus deja 15 calculatoare pentru inaugurarea unui laborator de informatică în şcoală, spune omul de afaceri Yaqoob Mubarak.

Momentul a fost o adevărată sărbătoare pentru Moche, primarul oferindu-i afaceristului cheile orașului.

Tânărul Victor Angulo a fost impresionat până la lacrimi mai ales că omul de afaceri nu l-a uitat și pe prierenul lui cel mai bun, copil cu dizabilități și pentru care a adus un scaun cu rotile.

Yaqoob Mubarak, îţi mulţumesc pentru tot ce faci pentru noi, pentru copiii de la şcoală, dar şi pentru Alvaro, unul dintre fraţii noştrii. Îţi mulţumesc enorm că îl ajuţi, a spus Victor Angulo.

La plecare, Mubarak i-a promis tânărului Victor că îl va lua împreună cu mama lui să viziteze Bahrainul în cursul acestui an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite