Familii dintr-o localitate aflată la granița dintre Spania și Portugalia, despărțite de coronavirus

Situaţie unică într-o localitate aflată la granița dintre Spania și Portugalia! Deşi jumătate se află într-o ţară, jumătate în cealală, au fus orar diferit, două biserici și vorbesc limbi diferite, cei 50 de localnici, mulți dintre ei rude, nu au fost niciodată separaţi. Acum însă din cauza coronavirusului, frontierele au fost închise, iar familiile au fost despărţite.

04 Februarie 2021, 09:33 (actualizat 04 Februarie 2021, 14:47) |

Jose Antonio are casa în Portugalia, dar garajul în Spania, deși se află la doar 50 de metri de locuință. Tot în Spania se află și fratele său de care a fost despărțit după închiderea graniței dintre cele două țări.

În partea spaniolă nu mai există magazine de peste 20 de ani, așa că vecinii se aprovizionează de la vânzatorii ambulanți care vin din Portugalia.

Manuel este unul dintre cei care obișnuia să aducă pâine o dată pe săptămână, doar că acum trebuie să se oprească la frontieră.

Localnicii au dreptul să treacă pe jos dintr-o parte în alta, însă traficul auto a fost restricționat. Granița se ridică doar pentru 2 ore, de două ori pe săptămână pentru utilajele agricole.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI