Familia Regală a României, vizită la Roma și Vatican. Majestatea Sa Margareta: Securitatea Moldovei este, de fapt, și securitatea României

8 noiembrie 2022, 10:34

Principele Radu a fost întâmpinat de colonelul Pasquele Barriera, din partea Statului Major al Apărării Italiei, care a făcut un stagiu în România, în urmă cu mulți ani.

Italienii îi prețuiesc pe eroii Invictus. Anul acesta au adus de la Haga 14 medalii, jumătate fiind aur.

Principele Radu le-a vorbit militarilor despre Invictus România, cărora Alteța Sa Regală le-a acordat Înalt Patronajul, în 2014. Familia Regală a vorbit cu participanții la cel mai înalt curs organizat de universitatea militară despre contribuția României în NATO și în Uniunea Europeană și despre pericolul pe care îl reprezintă războiul din Ucraina pentru România și Republica Moldova, țara tocmai vizitată de Familia Regală.

“Este o opțiune ca România să rediscute soluția să se reunească (cu Republica Moldova – n.red.), așa cum a făcut Germania de Vest cu Cea de Est? Puteți pune în discuție, prin diplomația regală, din acest moment, credeți că este o soluție posibilă pentru ambele țări, având în vedere că sunt probleme cu Transnistria?”, au fost întrebați membrii Familiei Regale.

“Orice discuție despre unificare putea fi pusă în discuție. Tatăl meu spunea că opțiunea nu este a politicienilor sau a altcuiva. Este doar a oamenilor din Moldova. Ei trebuie să decidă. (…) Securitatea Moldovei este, de fapt, și securitatea României”, a răspuns Majestatea Sa Margareta, custodele Coroanei României..

ASR Principele Radu:Geografia nu se schimbă, ei vor fi mereu acolo și va fi mereu o influență puternică a societăților, care este îmăptriva idealurilor noastre europene pe care le împărtășim. Cu alte cuvinte, acea parte de lume va fi întotdeauna împărțită între valorile din Veste și cele din Est. Nu poți schimba asta.”

Familia Regală a fost însoțită de ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău, de generalul maior Corneliu Postu, din partea Ministerului Apărării Naționale și de Andrew Popper, președintele Consiliului Regal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite