Pregătiri astăzi în Gara Băneasa. A fost adus Trenul Regal, cu care va fi dus corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte de la Bucureşti la Curtea de Argeș. S-au făcut și câteva probe ca totul să decurgă fără probleme. Iar la Gara din Curtea de Argeș s-a lucrat la foc continuu ca imobilul, monument istoric, să arate impecabil.
Trenul Regal a fost pus din nou în mișcare, după mai bine de un an. Atunci, Principesa Margareta și invitații Familiei Regale au facut o călătorie simbolică de Ziua Națională a României.
Trenul este compus din Vagonul Sufragerie, Vagonul Regelui, al Reginei, al Invitaţilor şi al Casei Majestății Sale Regelui.
După slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, cortegiul se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.
Sicriul cu Majestatea Sa Defunctă va fi urcat în vagonul special. Familia Regală și oaspeții vor călători în celelalte vagoane până la Curtea de Argeş.
Pentru că Gara Regală, monument istoric, a fost lăsată în paragină de autorități, Ministerul Transporturilor a găsit o soluție să mascheze totul: clădirea va fi acoperită cu o prelată, la funeraliile Regelui Mihai.