O familie din România, Ghiocel, a băgat spaima printre bătrânii din orașul american San Diego. 1,3 milioane de dolari ar fi obținut din furturi. Și-au rotunjit veniturile și prin accesarea ajutoarelor care s-au acordat în pandemie, dar cu acte false: s-au prezentat drept cetățeni din Uruguay și Paraguay. Mai multe structuri polițienești din Statele Unite și România au colaborat pentru a-i prinde pe cei din familia Ghiocel. Liderul, Eduard, și soția lui Floare sunt arestați în SUA, iar alți patru membri ai grupării se află în România, unde sunt anchetați în libertate.
Din martie 2020 până în septebrie 2022, familia Ghiocel a folosit în orașul californian San Diego metodele de furt pe care le aplicaseră şi în România. Îi lăsau pe oameni fără bijuterii, telefoane, portofele. Bunurile erau apoi vândute la case de amanet. â
Membrii familiei Ghiocel făceau recunoașteri în cartierele unde urmau să dea lovitura. Se fereau în primul rând de camerele de supraveghere.
În 17 furturi ar fi implicați membrii grupării Ghiocel, dar autoritățile americane spun că ar fi vorba de mult mai multe. Caută în continuare victime şi dovezi ale jafurilor puse la cale de suspecţi.
“FBI și partenerii noștri suntem decişi să răscolim globul pământesc pentru a-i găsi pe cei care i-au victimizat pe cetățenii noștri, să-i tragem la răspundere pentru crimele lor și să punem mâna pe ceea ce au furat. Mulţumim autorităților române, al căror ajutor a fost esențial, deoarece urma acestei anchete a dus în interiorul granițelor lor”. (sursa: FBI)
În Statele Unite au fost reținuți Eduard și Floarea Ghiocel, liderii grupării, iar alţi patru membrii ai familiei sunt cercetaţi în România.
7 percheziții la care au participat şi poliţişti americani au avut loc în judeţul Vâlcea.
Prejudiciul stabilit e de aproximativ 1,4 milioane de dolari, aşa că au fost căutate bunuri, maşini de lux în special, pe care să fie pus sechestu.
Anchetatorii investighează și un alt tip de înșelăciune pusă la cale de cei din familia Ghiocel și apropiați de ai lor: au solicitat, cu acte false, şi de la guvernul Statelor Unite ajutoare de şomaj destinate contracarării efectelor pandemiei.
Surse judiciare spun că membrii grupului Ghiocel au comis infracțiuni similare și pe teritoriul Uniunii Europene, începând cu 2016. Au fost și condamnați la închisoare, dar pentru perioade scurte.