Facilităţi pentru vaccinaţi, posibile restricţii pentru nevaccinaţi. Persoanele care se vaccinează anti Covid vor primi liber în ziua imunizării

Persoanele care se vaccinează anti Covid vor primi o zi liberă pentru fiecare doză administrată. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede această facilitate. Iar Guvernul ia în calcul și alte stimulente pentru vaccinați, dar și restricții pentru cei care refuză imunizarea. Mersul la mall, de exemplu, ar putea fi condiționat de vaccinare. O decizie ar urma să fie luată chiar în ședința coaliției de săptămâna viitoare.

23 Iulie 2021, 18:54 (actualizat 23 Iulie 2021, 21:07) |

Persoanele vaccinate vor primi câte o zi liberă în ziua administrării dozei, iar elevii și studenții vor fi scutiți de cursuri.

Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis este doar una dintre metodele prin care se încearcă stimularea vaccinării, în condițiile în care astăzi avem cele mai multe noi infectări din luna iulie, 104.

Autoritățile se gândesc să urmeze modelul unor țări europene și să acorde facilități vaccinaților, concomitent cu restricții pentru cei nevaccinați.

În coaliție s-a discutat despre stimularea vaccinării prin acordarea unor vouchere, dar și prin organizarea unor loterii, inclusiv a unora cu premii în utilaje agricole, pentru a încuraja imunizarea la țară.

În plus, autoritățile iau în calcul și testarea obligatorie, pe banii lor, a cadrelor medicale nevaccinate, cu aplicare de la un anumit prag al incidenței din fiecare localitate.

Potrivit datelor INSP, se estimează că la sfârșitul lunii iulie în România se vor înregistra între 20 și 200  de cazuri noi pe zi. Creșterea va fi lentă, dar progresivă, mai ales că tulpina Delta este mult mai contagioasă decât celelalte.

Totul depinde de câtă lume se va vaccina.

În prezent, în România doar Ilfov și Cluj, alături de Capitală, au un grad de imunizare de 60 la sută.

În mai bine de jumătate dintre județe protecția este între 20 și 40 la sută.

Iar la nivel național protecția este de 44 la sută.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 19°C
IASI 16°C 17°C
CLUJ 19°C 18°C
CONSTANTA 18°C 17°C
CRAIOVA 20°C 16°C
BRASOV 16°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI