Facem risipă de mâncare gătită, de pâine și lactate. Băncile de alimente, o soluție la îndemână și un ajutor pentru cei nevoiași

Alimentele se scumpesc de la o lună la alta, dar nici măcar de teama preţurilor mari românii nu devin mai chibzuiţi. Risipă se face şi în restaurante sau în marile magazine. În astfel de situaţii, pentru a nu irosi produsele care se apropie de expirare, băncile de alimente sunt soluţiile salvatoare.

15 Octombrie 2021, 22:01 (actualizat 15 Octombrie 2021, 22:17) |

Aproape 40% din veniturile românilor se duc pe mâncare, mult peste media europeană. Dar mare parte din ceea ce cumpăram ajunge până la urmă la gunoi.

Pentru ca situația să se schimbe, marii retaileri încurajează prin prețuri foarte mici clienții să cumpere alimente care pot fi consumate imediat și donează produsele aproape de data expirării băncilor de alimente, de unde ajung apoi, cu ajutorul unor organizații neguvernamentale, la persoanele vulnerabile.

O parte din produsele colectate prin băncile de alimente ajung cu ajutorul organizației fondate de Gina Neacșu la sute de copii din familii nevoiașe sau izolate.

În România, avem 9 bănci regionale de alimente, deschise în Capitală și în marile orașe ale țării. Deși avem aceste opțiuni, anual aruncăm 2 milioane de tone de produse alimentare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SOCIAL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI