Facebook a dat o jumătate de miliard de dolari pe o companie de publicitate online fondată, printre alţii, şi de doi români. Este vorba de clujenii Andrei Dunca şi Sergiu Biriş.
Clujenii care au dat lovitura cu acest contract nu vor să facă deocamdată declaraţii, a transmis, pentru Telejurnal, Mihaela Creţu, de la TVR Cluj.
Specialiştii în domeniu au estimat însă că tranzacţia se apropie de 500 de milioane de dolari.
Compania de publicitate video online LiveRail a fost creată în urmă cu şapte ani la San Francisco. Printre clienţii LiveRail se află televiziunea ABC, site-ul Dailymotion, dar şi Liga Americană de Baseball.
Cei doi clujeni care sunt cofondatori ai LiveRail nu sunt la prima afacere de succes. Andrei Dunca şi Sergiu Biriş sunt co-fondatori ai site-ului Trilulilu.ro, care distribuie clipuri audio şi video, iar Biriş a lansat în 2012 Zonga.
Este prima aplicaţie din România care oferă acces pe baza de abonament la peste 18 milioane de melodii.