Moş Crăciun are ajutoare de nădeje în judeţul Harghita. Sunt angajații unei fabrici de jucării din Cristuru Secuiesc care realizează păpuși din materiale textile biodegradabile. Au fost atât de multe comenzi în ultimele două luni, încât a fost nevoie să crească producția pentru a face față cererii.
Sania trasă de reni a Moșului se opreşte adesea la fabrica din Cristuru Secuiesc. Acolo sunt produse peste 400 de modele de jucării din materiale textile biodegradabile. Cele mai multe dintre ele ajung în Germania. Ursuleți de plus, bufnițe sau dragoni, toate îi vor aștepta în curând sub brad pe cei mici.
Toate jucăriile fabricate la Cristuru Secuiesc sunt realizate din materiale ecologice, unele cu proprietăți medicinale precum lavanda sau sâmburii de cireșe.
Angajații fabricii sunt mândri că produsele lor ajung an de an în sacul lui Moș Crăciun.
Anual, din micuța fabrică de la Cristuru Secuiesc pleacă în întreaga lume peste 350.000 de jucării. Prețul pornește de la 20 de euro.