Fabrica de avioane Craiova și compania Elbit vor moderniza aparatele de antrenament ale Forțelor Aeriene Române

15 decembrie 2020, 21:43

Primul avion IAR 99 modernizat va fi livrat armatei peste cel mult un an şi jumătate de Fabrica de avioane de la Craiova. Aparatura de bord va fi de ultimă generație, produsă de Elbit. Aparatele modernizate vor fi folosite pentru antrenamentul piloților care vor zbura apoi pe avioane F 16.

Pentru modernizarea celor 10 avioane IAR 99 standard, Fabrica de la Craiova va primi de la MApN aproape 69 de milioane de dolari. În afară de aceste aparate pentru antrenament, Forțele Aeriene mai au 10 IAR 99 Șoim, care au fost modernizate tot în colaborare cu Elbit în urmă cu mai bine de două decenii.

Avionul IAR 99 a fost dezvoltat în anii ’80 de Fabrica de la Craiova și INCAS. Primul zbor al acestui aparat a avut loc în urmă cu exact 35 de ani, în decembrie 1985. În prezent, fabrica din Craiova are în jur de 300 de angajați.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite