Fațada Operei din Timișoara a fost restaurată greșit. Lucrarea va fi refăcută pentru a semăna cu originalul

Opera din Timişoara, una dintre clădirile simbol ale oraşului, a fost restaurată, dar o parte din lucrări vor fi refăcute. Chiar pe faţadă, plăcile de travertin au fost aşezate greşit şi trebuie schimbate pentru a respecta imaginea originală a clădirii. Greşeala a fost observată cu mare întârziere, iar abia acum se caută vinovați.

14 Octombrie 2021, 18:57 (actualizat 14 Octombrie 2021, 21:29) |

Opera din Timișoara a intrat în șantier în urmă cu doi ani, deși proiectul de reabilitare fusesee aprobat de consiliul local în anul 2008. Au fost 11 ani de așteptare. Iar acum, când totul arată ca nou, fațada trebuie refăcută.

Plăcile de travertin nu respectă imaginea originală a clădirii. Înainte de recepționarea lucrărilor a fost descoperită o greșeală majoră.

Costurile de restaurare se ridică la aproximativ 5 milioane de lei, bani alocați de Primăria Timișoara.

Erorile au fost semnalate și de Ministerul Culturii, care acum cere o expertiză și remedierea problemei.

Plăcile de travertin din partea de sus a fațadei trebuie montate după o anumită geometrie, așa cum a fost gândită de arhitectul Duiliu Marcu, în anul 1936, atunci când Opera din Timișoara a fost reconstruită.

Direcția de cultură și patrimoniu a județului Timiș va verifica în ce condiții a apărut eroarea și va evalua cât costă corectarea greșelii.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI